De ce îmi iubesc mama

Scriu mesajul ăsta uitându-mă la voi, ascultând povestea fetei doamnei Maria Tudor și am lacrimi în ochi Am 27, sunt mamă unei minuni de 2 ani și pot spune ca în cei 27 ani, am avut parte doar 10 ani alături de mama mea.. Părinții mei au divorțat când eu aveam doar 5 ani, eu rămânand cu tatăl meu.. mama fiindu-mi bunica mea, eu neavând voie sa imi văd mama.. mulți ani mai tarziu ne revedeam dar foarte rar, dat fiind situația părinților mei și neînțelegerile dintre ei! În ultimii 2 ani, după multe traume, peste care am încercat cu toată inima să trec, pot să îmi țin mama în brațe, să îi spun “la mulți ani, mama”, și să încerc să recuperez toți anii pierduți și toate zilele de 8 martie în care plângeam și tânjeam după mama mea! :( Acum sunt și eu mamă, și fetița mea este cea mai bună terapie pentru mine! Prețuiți părinții, pentru ca viața este mult mai prețioasă decât orgoliul iar timpul trece, și tot timpul pierdut nu se știe dacă îl mai poți recupera și dacă poți, nu știi cat timp îți rămâne! Te iubesc, mama! Nu o spun des, poate din frica de abandon, poate din nesiguranță, dar când o spun, să știi căvine din toată inima!