Antena Căutare

John F. Kennedy a avut o relaţie cu actriţa Audrey Hepburn şi a încercat, fără succes, să o cucerească pe Sophia Loren

John F. Kennedy, fost preşedinte al Statelor Unite, a avut o relaţie cu actriţa Audrey Hepburn, în 1954, pe când el era senator şi căsătorit cu Jackie, iar ea era singură şi recent premiată cu Oscar pentru rolul din „Vacanţă la Roma”, povesteşte scriitorul Christopher Andersen în cartea „Jack and Jackie: Portrait of an American marriage”.

Volumul a fost reeditat, cu materiale biografice noi faţă de 1996, când a fost lansat, informează La Vanguardia.

Potrivit lui Andersen, politicianul era foarte atras de actriţă, despre care spunea că era „obraznică în pat”. Actriţa l-a cucerit pe Kennedy pentru felul ei de a fi. După cum explică autorul, care a mai semnat biografii ale unora ca Madonna, Mick Jagger, prinţesa Diana şi Michael Jackson, Hepburn era „extrem de inteligentă, cultă şi foarte amuzantă”.

„Audrey avea un râs contagios care putea fi văzut pe ecran, dar şi acea parte sexy, ascunsă, pe care publicul nu a văzut-o vreodată”.

În aceeaşi carte, Andersen dezvăluie că John F. Kennedy a vrut să o cucerească pe Sophia Loren. Actriţa avea la acel moment 24 de ani şi tocmai refuzase o cerere în căsătorie primită din partea lui Cary Grant.

Articolul continuă după reclamă

Diva italiană l-a refuzat de două ori pe senator. Prin intermediului unui prieten, senatorul George Smathers, Kennedy a încercat să o convingă să participe la o cină la reşedinţa lui din Georgetown, însă actriţa a refuzat invitaţia. După asta, a invitat-o personal. Fără succes.

„El nu accepta să fie refuzat şi a tot încercat”, ar fi mărturisit, ani mai târziu, Smathers.

Între alte celebrităţi cu care Kennedy ar fi avut relaţii, potrivit volumului, se numără Marilyn Monroe, Lee Remick, Anita Ekberg, Marlene Dietrich, Jean Simmons şi Angie Dickinson.

John F. Kennedy a fost preşedintele Statelor Unite ale Americii în perioada ianuarie 1961 - noiembrie 1963. A murit pe 22 noiembrie, după ce a fost împuşcat în Dallas.

Sursa : news.ro

Cui îi rămâne averea lui Mihai Constantinescu... Cu el l-a înlocuit Selena Gomez pe Justin Bieber! Cu cine a fost surprinsă artista...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct”  din data de 07.01.2016.
Antena Tv Group SA îi cere scuze dlui. Niţă Marian pentru emisiunea “Acces direct” din data de 07.01.2016.
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Ce greutate și ce întâlțime are Cristina Ich, în realitate. Toate detaliile au ieșit la iveala
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x