Antena Căutare

Anunțul făcut de 3 Sud Est. Se întâmplă la 25 de ani de la formarea trupei

3 Sud Est, formația anilor 2000, singura care a rezistat în timp, împlinește 25 de ani de carieră și sărbătorește momentul printr-un concert aniversar, pe 4 martie, la Sala Palatului.

3 Sud Est revin pe scenă cu un concert aniversar, de 25 de ani, la Sala Palatului | A1

De pe scena Sălii Palatului vor răsuna piesele adolescenței multora, precum hiturile „Te plac” „Ai plecat”, „Amintirile”, dar și melodiile care în anul ce tocmai s-a încheiat au atins recorduri, potrivit Libertatea.

Piesa „Jumătatea mea mai bună”, în colaborare cu Andra, a ajuns să aibă 50 de milioane de vizualizări pe You Tube, fiind cea mai ascultată piesă de pe platformă, în România, pe anul 2021.

Concertul aniversar va fi un spectacol al „Amintilor”, dar și al prezentului

„Ne bucurăm nespus că avem această minunată ocazie să ne reîntâlnim cu publicul în București", au spus ei.

Articolul continuă după reclamă

"Acest concert va fi ca o mașină a timpului, în care vom depăna cântece și amintiri din cei 25 ani de la lansare".

"Dar și o celebrare a prezentului și a pieselor care mai urmează să bucure publicul nostru. O să cântăm, o să dansăm și o să fim alături unii de alții, ca pe vremuri”, au transmis băieții de la 3 Sud Est, potrivit sursei citate

Citește și:Laurențiu Duță a sesizat ANPC după ce a ajuns în spital! Nereguli grave descoperite de autorități: ”Nu respectau nicio regulă minimă de igienă!”

Formația a luat naștere în 1998 și la mai puțin de doi ani, cei trei băieți, Laurențiu, Viorel și Mihai, au reușit să lanseze hit după hit, marcând adolescența multora ce-și trăiau iubirile și despărțirile pe atunci.

Trupa a avut vânzări record de albume în zece ani de activitate, după care cei trei băieți au mers pe drumuri separate, încercându-și norocul cu cariere solo.

Citește și:Imagine rară cu membrii trupei Trei Sud Est. Cum arătau la începutul carierei muzicale

Ulterior, au realizat că tot împreună le este cel mai bine, motiv pentru care s-au reunit, mai creativi și mai maturi, cu melodia "Emoții". Anul trecut, formația și-a unit forțele cu Andra și au lansat piesa "Jumătatea mea mai bună", care s-a bucurat de succes încă de la debut, ocupând prima piziție în trending, pe canalul YouTube, pentru o perioadă lungă.

Tom Holland, protagonist în Spider-Man, la bustul gol, încordat și cu părul ciufulit. Fotografia care a produs entuziasm... Andreea Bălan vrea să-și achiziționeze un apartament în Dubai: "Investiția ar fi ceva, dar se poate plăti în rate&q...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre tragedia familiei
Drama Loredanei Chivu de la Asia Express. Cum și-a pierdut tatăl în adolescență și ce a povestit despre...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și lui Vlad
Simona Gherghe a dezvăluit cele 5 reguli pe care le respectă în vacanțele cu copiii. Ce nu le permite Anei și...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x