Antena Căutare

Administratorul clădirii în care locuia Stela Popescu spune adevărul: "A coborât greu din taxi şi mi-a zis să o ajut"

Administratora clădirii în care locuia Stela Popescu  a fost ultima persoană care a văzut-o pe actriţa înainte să moară. Femeia povestește cu tristețe care era starea acesteia atunci când s-a întors de la evenimentul unde ținuse un discurs halucinant și incoerent.

Administratora clădirii în care locuia Stela Popescu a fost ultima persoană care a văzut-o pe actriţa înainte să moară. Femeia povestește cu tristețe care era starea acesteia atunci când s-a întors de la evenimentul unde ținuse un discurs halucinant și incoerent.

„Ieri în jurul orei 2 fără un sfert, dansa a venit cu taxiul acasă, a deschis uşa, ne-am salutat şi am observat că îi era greu să iasă din taxi. Am zis să o ajut, era şi cu două pachete. Dânsa nu accepta ajutor, dar ca niciodată ea m-a luat de mână şi mi-a zis să o ajut. Făcea paşii mici, mergea încet şi avea o paloare a fetei. M-a pus pe gânduri. Nu ştiam dacă e vorba de o răceală, oboseala. Am întrebat-o cum se simte, mi-a zis că se simte bine, dar e cam obosită. A mers singură până în casă, a mers foarte încet spre alee. Nu ştiu dacă a ajuns până înăuntru, nu am vrut să o urmăresc, mi-a fost jena.”, a spus femeia, conform Libertatea.

Stela Popescu va fi înmormântată duminică, la Cernica. Vineri, trupul neînsuflețit al marii actrițe va fi depus la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”.

CITEŞTE ŞI Ștefan Bănică Jr. despre vestea care a amuțit o țară întreagă: "Revista românească închide o pagină colosală. Te iubesc, Stela"

Articolul continuă după reclamă

A murit STELA POPESCU! Primele imagini cu actrița! A debutat într-un film eveniment, alături de Iurie Darie și Ștefan Tapalagă

Stela Popescu va juca acum doar în Ceruri! În fața casei regretatei artiste oamenii aprind lumânări... Mr. Bean şi-a luat soţie cu 29 de primăveri mai tânără şi va deveni tată pentru a treia oară. Rowan Atkinson, fericit la...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut pe Ilan Laufer
Alina Laufer dezvăluie de ce și-a schimbat religia. Ce a determinat-o să ia această decizie după ce l-a cunoscut...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Alina Laufer, cu fața acoperită în propria casă, după operația estetică. De ce s-a ascuns de copiii ei
Alina Laufer, cu fața acoperită în propria casă, după operația estetică. De ce s-a ascuns de copiii ei
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x