Antena Căutare

Ana Morodan iubește banii și “preferă să plângă în lux decât pe bicicletă”. “Pot să-mi permit orice”. Cât câștigă vedeta

Ana Morodan, vedeta online denumită și "Contesa digitală", a dat din casă despre veniturile, dorințele financiare și despre stilul de viață pentru care muncește de mai bine de zece ani.

Ana Morodan muncește de peste zece ani pentru a-și permite un trai în lux și liniște | A1

Morodan a ajuns în punctul în care, spune ea, își permite să facă absolult tot ceea ce își dorește.

Bloggerița, originară din Arad, a lucrat în domeniul imobiliarelor și apoi la Bursa Română de Afaceri, dar a cochetat, în repetate rânduri, cu televiziunea.

Printre alte emisiuni de divertisment la care a participat, vedeta este și fost concurent al emisiunii "Asia Express".

Morodan provine dintr-o familie de comercianți și spune că are conturi impresionante pentru că iubește banii și luxul

Articolul continuă după reclamă

De altfel, Morodan provine dintr-o familie de comercianți iar majoritatea afacerilor sale sunt în mediul online.

Citește și Ana Morodan și-a acoperit bustul doar cu mâinile. Vedeta s-a lăsat fotografiată într-un moment intim, fără haine

Bloggerița iubește luxul și, potrivit Fanatik, subliniază că are conturi impresionante dar nu a vrut să menționeze câte cifre numără suma conturilor ei.

„O să refuz să răspund, pentru că nu contest ce fac ceilalți invitați sau celelalte femei, mi se pare contrar creșterii mele să vorbesc despre sume fixe, câți bani am sau cât costă bijuteriile mele”, a precizat Morodan, potrivit Fanatik.

Ana Morodan, despre partea financiară: “Îmi doresc să fac mulți bani, nu doar niște bani”

“Nu vreau să frustrez pe nimeni. În plus, acum sunt antreprenor, am multe businessuri online. Fac niște bani mulțumitori pentru mine. Îmi doresc să fac bani, nu niște bani”, a declarat Morodan.

“Bani care îmi sunt ok pentru mine. Eu vreau să fac bani mulți. Să zicem că pot direct să merg de la această emisiune la aeroport, să plec la Paris la hotel Ritz și să stau acolo două zile și să nu ies din camera”, a explicat ea.

Vedeta a mai adăugat că-și poate permite orice, își poate cumpăra orice și că este foarte atentă atunci când vine vorba de negociere.

Citește și Ana Morodan, adevărul despre toate operaţiile estetice pe care le are. Cum și-a transformat chipul contesa digitală

“Pot să-mi cumpăr cam tot ce-mi doresc, inclusiv liniștea.

Totul are un preț trebuie doar să știi cum să negociezi. Principiul meu în viață e că mai bine plângi într-o mașină scumpă decât pe o bicicletă”, a precizat vedeta online.

“Dacă tot avem de plâns că viața înseamnă și sus și jos, dacă e să plâng, eu trebuie să plâng în lux”, a mărturisit Ana Morodan, potrivit Fanatik.

Fotografia în lenjerie intimă din dantelă în care s-a fotografiat Gabriela Prisăcariu a stârnit reacții în mediul online... Ipostaza emoționantă în care Gina Pistol a filmat-o pe fiica ei, Josephine. "Pasi mari pentru un om inca…micut"...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vedetele care părăsesc în liniște America. Unde s-au mutat și de ce au ales să-și înceapă o nouă viață departe de SUA
Vedetele care părăsesc în liniște America. Unde s-au mutat și de ce au ales să-și înceapă o nouă viață...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A prezis victoria lui Trump și războiul cu Iranul. Acum face o previziune surprinzătoare despre Lionel Messi
A prezis victoria lui Trump și războiul cu Iranul. Acum face o previziune surprinzătoare despre Lionel Messi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x