Antena Căutare

Andrew Tate își păstrează cetățenia din Vanuatu. Cum ar fi obținut un „pașaport de aur” deși se afla în arest în România

Veste neașteptată în cazul Andrew Tate - Vanuatu: influencerul britanic rămâne cetățean al statului insular, după ce inițial s-a decis „retragerea pașaportului de aur”.

Andrew Tate rămâne cetățean al statului insular Vanuatu. | AntenaPLAY

Andrew Tate reușește să își păstreze cetățenia din Vanuatu, în urma deciziei autorităților, care, cu doar câteva zile în urmă, au descoperit că influencerul britanic a obținut un „pașaport de aur” în anul 2022, deși, la acel moment, se afla în arest în România, fiind acuzat de viol și de trafic de persoane.

Situația revoltătoare a făcut rapid înconjurul lumii, mai ales că, inițial, oficialii din Vanuatu au declarat că revocarea cetățeniei este o opțiune pe care o iau în calcul, însă, după revizuriea documentelor, purtătorul de cuvânt al guvernului a decis că nu au fost constatate nereguli.

Citește și: Ce crede Andrew Tate despre iubire. Puțini se așteptau să spună așa ceva după toate controversele în care e implicat

Descoperă în rândurile de mai jos cum ar fi obținut bărbatul un „pașaport de aur” într-un stat fără extrădare înaint de arestul din țara noastră.

Articolul continuă după reclamă

Andrew Tate își păstrează cetățenia din Vanuatu

Vestea că influencerul britanic rămâne cetățean al statului insular Vanuatu, situat în Pacificul de Sud, a luat prin surprindere o lume întreagă. Nimeni nu se aștepta la o astfel de decizie din partea autorităților, mai ales că, inițial, s-a pus problema retragerii pașaportului său.

Potrivit The Guardian, purtătorul de cuvânt al guvernului, Kiery Manassah, este cel care a declarat că, în urma procesului de revizuire a documentelor, s-a constatat că nu au existat nereguli de fapt.

„Au găsit dosarul, iar potrivit documentelor, în momentul în care domnul Tate a primit cetățenia, era verificat și nu avea probleme la Interpol sau în Marea Britanie. Asta a fost decizia atunci. Președintele comisiei pentru cetățenie confirmă că, în acest moment, el (n.r. Andrew Tate) rămâne cetățean și nu sunt luate alte măsuri” a mărturisit acesta, potrivit sursei, citată de Observator News.

Oficialul a evidențiat faptul că dacă acuzațiile ar fi fost cunoscute la momentul respectiv, cererea lui ar fi fost respinsă: „Dacă guvernul ar fi știut de la început și dacă procedurile noastre ar fi funcționat cum trebuie, nu i-am fi permis să obțină cetățenia. Nu putem însă să revenim și să o revocăm acum pe baza unor informații descoperite ulterior”.

De asemenea, el a menționat că „dacă va fi condamnat, atunci cu siguranță se pot lua măsuri pentru a-i retrage cetățenia. Asta este ceva ce guvernul poate lua în calcul pe viitor”.

Citește și: Andrew Tate, declarații controversate despre cum o să-și crească și educe copiii: „Bărbații nu trebuie să fie fericiți!”

Cum ar fi obținut Andrew Tate un „pașaport de aur” deși se afla în arest în România

Potrivit unei anchete publicate de organizația OCCRP (Organized Crime and Corruption Reporting Project), Andrew Tate a obținut cetățenia în Vanuatu în anul 2022 chiar în luna în care a fost arestat în România alături de fratele său, Tristan Tate, sub acuzații de trafic de persoane, viol, dar și pentru formarea unui grup infracțional organizat.

Obținerea cetățeniei ar fi fost posibilă printr-un program de tip „pașaport de aur” care permite străinilor să devină cetățeni ai statului insular în schimbul unei contribuții financiare de 130 000 de dolari.

Potivit unor demonstrații The Guardian, programul a permis accesul în Uniunea Europeană și în Marea Britanie pentru mii de oameni, inclusiv pentru indivizi urmăriți penal sau vizați de sancțiuni internaționale.

Citește și: Mircea Badea, interviu-eveniment în exclusivitate cu Andrew Tate, pentru AntenaPLAY

Care este numele din buletin al lui Marilu Dobrescu. Cum o cheamă pe influenceriță, de fapt... Andreea Bălan și Victor Cornea se pregătesc de nuntă. Când și unde va avea loc fericitul eveniment...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage
Comentarii


Citește și
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Româncă celebră la Paris, prinsă în mijlocul protestelor. A fost nevoită să se refugieze cu soțul și fiul
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte versatil”
Cine este Cătălin Gheorghe, din noul serial al Ruxandrei Ion, Inimă sub acoperire: „Este un actor foarte...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am rămas cu traumă”
Maurice Munteanu de la Asia Express, reacție nervoasă, după ce a fost refuzat la cazare. Ce s-a întâmplat: „Am... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire profesională”
Alcool și remi în timpul serviciului, la Camera de Conturi Bihor: „Sărbătorim un coleg dar avem și pregătire... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani!
PSD își asumă indexarea pensiilor și eliminarea CASS pentru mame și veterani! BZI
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți să-și vândă casele”
Impozitul pe locuințe ar putea crește de 27 de ori. Consultant financiar avertizează: „Oamenii vor fi nevoiți... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi
Filmul atacului cu maceta de la liceul din Pitești. Elevii ar fi avut un conflict mai vechi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x