Antena Căutare

"Voi aştepta momentul când îl voi revedea"! Primele declarații ale familiei lui Robin Williams, după moartea subită a actorului

Cei trei copii şi soţia lui Robin Williams au dat, marţi, primele declaraţii publice după moartea actorului, deplângând pierderea "tatălui, a celui mai bun prieten şi a unuia dintre cei mai buni oameni", după ce poliţia a anunţat suicidul drept cauză probabilă a morţii.

Robin Williams, unul dintre cei mai îndrăgiți actori ai tuturor timpurilor, s-a stins subit, lăsând în urmă o soție și trei copiii sfâșiați de durere. Plus milioane de fani care l-au apreciat și care i-au urmărit evoluția actoricească de-a lungul vremii.

Familia actorului a dat primele declarații, la o zi după ce Robin Williams și-a pus capăt zilelor în casa sa din California. Cuvintele au fost adresate "tatălui, celui mai bun prieten şi unuia dintre cei mai buni oameni".

Pentru Zak, fiul cel mare al lui Robin Willliams, "lumea a devenit puţin mai gri". "Mi-am pierdut tatăl şi cel mai bun prieten, iar lumea a devenit puţin mai gri. Îi rog pe cei care l-au iubit să-l ţină minte ca fiind bun, drăguţ şi generos cum a şi fost. Încercaţi să aduceţi bucurie în lume, cum a încercat şi el", a declarat Zak, copilul din prima căsătorie a actorului.

Zelda, fiica în vârstă de 25 de ani a lui Robin Williams, a făcut o declaraţie pentru presă în care le-a mulţumit fanilor şi s-a adresat, în acelaşi timp, criticilor tatălui său. "Familia mea a fost tot timpul rezervată în ceea ce priveşte timpul petrecut împreună. A fost modul nostru de a păstra ceva doar al nostru cu un om pe care l-am împărţit cu lumea întreagă. Dar acum s-a încheiat şi mă simt expusă. Ultima dată am stat cu tatăl meu de ziua sa şi voi mereu recunoscătoare că eu şi fraţii mei am putut să petrecem ziua aceea doar cu el, împărţind cadouri şi râzând. A fost întotdeauna un om cald, chiar şi în zilele sale cele mai întunecate.

Articolul continuă după reclamă

Chiar dacă n-o să înţeleg cum, deşi a fost iubit de milioane de oameni, nu a găsit în el puterea să rămână, mă linişteşte puţin gândul că pierderea şi durerea noastră este împărtăşită, într-o oarecare măsură, cu milioane de oameni. Nu face ca durerea să fie mai puţin intensă, dar cel puţin e o povară pe care atâţia ştiu că o purtăm şi atâţia s-au oferit să ne ajute. Vă mulţumim pentru asta. Celor pe care i-a bucurat şi care ne trimit gândurile lor bune vă spun că unul dintre lucrurile sale preferate a fost să vă facă pe toţi să râdeţi. Iar cei care critică şi sunt negativişti, să ştiţi că o parte din el, care chicoteşte acum, trimite către casele voastre un stol de porumbei ca să vă murdărească maşinile. Imediat după ce le-aţi spălat. Până la urmă, şi lui îi plăcea foarte tare să râdă...

Tata a fost, este şi va rămâne unul dintre cele mai blânde, generoase şi frumoase suflete pe care le-am cunoscut şi, deşi sunt sigură de prea puţine lucruri acum, unul dintre ele este că nu doar lumea mea, ci lumea întreagă a devenit pentru totdeauna un pic întunecată, mai ştearsă, lipsită de râsete în absenţa lui. Va trebui să ne chinuim de două ori mai mult să încercam să reparăm asta", a spus Zelda Williams.

Și fiul cel mic a făcut câteva mărturisiri. "Nu am cuvinte să spun cât îl iubesc şi îl respect pe tatăl meu. Lumea nu va mai fi la fel fără el. Îi voi simţi lipsa şi îl voi purta în suflet oriunde voi fi, tot restul vieţii, şi voi aştepta, nerăbdător, momentul când îl voi revedea."

Robin Williams, câștigător al premiului Oscar, s-a sinucis în reședința sa din California. În trecut, Robin a avut mari probleme cu alcoolul și drogurile, iar în ultimul an suferea de o depresie acută.

Lovitură cruntă pentru Anamaria Prodan. Soția lui Reghe are interzis pe stadion... Aveau lumea la picioare, dar n-a fost de ajuns! Staruri care și-au pus capăt zilelor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Răzvan Kovacs și Ema Oprișan au ajuns din nou să vorbească. Ce s-a întâmplat după trei luni în care el nu și-a văzut copiii
Răzvan Kovacs și Ema Oprișan au ajuns din nou să vorbească. Ce s-a întâmplat după trei luni în care el nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mamei Mădălinei Apostol i s-a făcut rău la înmormântarea fiicei sale. Ambulanța intervine de urgență
Mamei Mădălinei Apostol i s-a făcut rău la înmormântarea fiicei sale. Ambulanța intervine de urgență
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x