Antena Căutare

Ce tatuaj are Roxana Vancea în zona intimă! Detaliul ce i-a uluit pe fanii vedetei

 Roxana Vancea este una dintre cele mai apreciate și urmărite vedete din România, aceasta având aproximativ jumătate de milion de fani doar pe pagina sa oficială de Instagram. Recent, fanii brunetei au descoperit ce tatuaj are aceasta în zona intimă.

Galerie
Roxana Vancea și-a arătat tatuajul din zona intimă (sursa foto: instagram)

Pentru cei care nu știu, Roxana Vancea, acum în vârstă de 30 de ani, s-a căsătorit în iarna lui 2019 cu Dragoș Paiu, un cunoscut antrenor de fitness.

Chiar dacă bărbatul are un băiat dintr-o relație anterioară, cei trei formează în prezent o familie extrem de fericită, iar Roxana Vancea pare să își fi intrat de minune în rolul de mamă.

Ce tatuaj are Roxana Vancea în zona intimă

Fosta asistentă a celor de la „Neatza cu Răzvan și Dani” de la Antena 1 a absolvit în urmă cu ceva ani Facultatea de Educație Fizică și Sport și, în prezent, aceasta își dedică mare din timp pasiunii sale pentru fitness.

Articolul continuă după reclamă

citește și: Cum arăta Roxana Vancea, înainte să facă pachețele și mușchi! Fanii s-au mirat!

Recent, frumoasa brunetă a postat pe pagina sa oficială de Instagram o fotografie în care apare purtând un bikini miniscul.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Un detaliu ce a captat imediat atenția fanilor a fost tatuajul pe care îl care Roxana Vancea în zona intimă. La o privire mai atentă putem observa că vedeta a ales să își deseneze pe trup un fluture!

citește și: Roxana Vancea a înnebunit tăticii dintr-un parc de copii! Uite cât de provocator s-a îmbrăcat fosta iubită a lui Mihai Bendeac! | FOTO

Așa cum era de așteptat, fotografia publicată de vedetă pe pagina sa de Instagram a adunat instant mii de aprecieri din partea internauților.

Roxana Vancea este una dintre cele mai sexy și urmărite vedete din România, bruneta fiind recunoscută și apreciată pentru modul în care arată. Extrem de pasionată de fitness, bruneta petrece multe ore la sală și acest lucru se vede din plin.

Românca pe care Dan Bilzerian a abordat-o pe Instagram. Cine este și cum arată Andra Voloș... Bianca Drăgușanu, mesajul de dragoste pentru Alex Bodi. A explicat gestul afaceristului fără prea multe detalii...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Gestul emoționant făcut de Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „E timpul să fiu din nou fericită”
Gestul emoționant făcut de Mihaela Rădulescu la un an de la moartea lui Felix Baumgartner: „E timpul să fiu din...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cu ce dietă a reușit Roxana Blenche să slăbească 18 kilograme. Chef-ul a spus cu exactitate ce a mâncat: „Am avut un blocaj”
Cu ce dietă a reușit Roxana Blenche să slăbească 18 kilograme. Chef-ul a spus cu exactitate ce a mâncat: „Am...
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…”
Copiii lui Adrian Minune, ironie la adresa mamei lor, Cati Simionescu: “Dacă sunam eu la poliție…” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium
Când va dezvălui Samsung noile smartphone-uri pliabile. Compania introduce o nouă tehnologie numită Flex Titanium useit
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“
Avertismentul lui Victor Ponta: „Nu-i treaba președintelui să facă majorități!“ BZI
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice chip proiectul Reactoarelor Modulare Mici
Ping-pong cu minireactoarele nucleare de la Doicești: Premierul demis Ilie Bolojan vrea să trântească cu orice... Jurnalul
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o fără cuvinte
Andreea Popescu, surprinsă după divorț: Mă caută prea puțin bărbații. Mesajul primit pe Instagram a lăsat-o... Kudika
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz
Bucurie uriașă până pe 24 iulie pentru trei zodii. Curg lacrimile de fericire pe obraz Redactia.ro
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină
Cod portocaliu de furtuni în România. Zonele afectate de vijelii și grindină Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x