Antena Căutare

Delia impresionează din nou cu machiajul său. Cum și-a pus actrița în valoare superbii ochi albaștri

Delia este una dintre cele mai mari artiste ale României, care uimește și surprinde cu fiecare apariție atât pe micile ecrane, cât și pe internet. Artista este cunsocută ca fiind excentrică atunci când vine vorba de look-ul ales, iar de această dată a surprins cu un machiaj diferit de cele pe care le-a purtat până acum.

Delia impresionează din nou cu machiajul său. Cum și-a pus actrița în valoare superbii ochi albaștri

Fiind una dintre cele mai cunsocute figuri din showbiz-ul românesc, Delia devine extrem de repede centrul atenției datorită prezenței sale efervescente, dar și a felului în care se îmbracă și se machiază. Cert e că puține femei ar avea curajul să îndrăznească atât de mult precum o face celebra cântăreață atunci când se afișează în public.

Cu mai bine de două milioane și jumătate de urmăritori doar pe pagina de Instagram, artista face furori de fiecare dată când postează o fotografie sau un videoclip și asta pentru că Delia nu se rezumă la o apariție simplistă, ci vrea să iasă din obișnuit într-un stil original, lucru care o face să devină atât de admirată în rândul a milioane de români.

De curând, artista a fost în vizită la un renumit make-up artist de la noi din țară, care i-a realizat un machiaj senzațional ce îi pune în valoare ochii mari și albaștri.

Imagini rare cu Delia. Nimeni niciodată nu a mai văzut-o așa

Articolul continuă după reclamă

Pare că niciodată nu ține cont de reguli și trăiește exact așa cum simte, iar publicul apreciază de fiecare dată lejeritatea vedetei , și așa a fost din totdeauna. Delia a postat fotografii cu ea la începutul carierei sale, când făcea primii pași timizi în muzică, dar și în cariera de persoană publică. Pe atunci, era pe coperta revistei Popcorn, îmbrăcată provocator.

Delia a publicat câteva poze din intimitatea copilăriei sale. Extrem de atașată de viața de familie, Delia arată de fiecare dată că rădăcinile de unde își trage seva se află în copilărie, dar și în casa părintească. Dovadă sunt multe dintre piesele sale, printre care și "Cine m-a făcut om mare".

Toată lumea știe cum arată Delia în prezent și, poate, cum arăta acum câțiva ani în urmă, însă puțini sunt aceia care știu cum era vedeta în adolescență și în copilărie. Fătă make-up, fără filtre, fără haine pompoase, ci pură simplitate!

Prințul William și Kate Middleton plâng pierderea unui important membru al familiei: "Lupo nu mai este printre noi&... Meghan Markle a suferit un avort spontan. Dezvăluiri cutremurătoare despre clipele în care a simțit că-și pierde copilul...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă aș putea să mă întorc…”
Fiul Corinei Bud a împlinit 18 ani! Cum arată Robin și ce declarație emoționantă i-a făcut artista: „Dacă...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu eu bine”
De ce Laura Cosoi a început să se pună pe primul loc pe sine, chiar și cu cinci fete: „Mă interesează să fiu...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x