Antena Căutare

Detalii din culisele funeraliilor Regelui Charles. Totul e pregătit, inclusiv posibilele roluri ale lui Harry și Meghan

Pregătirile pentru funeraliile regelui Charles au început deja, iar potrivit unor surse apropiate, Prințul Harry și Meghan Markle ar urma să aibă roluri importante în cadrul ceremoniei.

Regele Charles vrea ca fiul său mai mic să aibă un rol central la funerariile sale | Getty Images

Chiar dacă tensiunile dintre ducii de Sussex și restul familiei regale sunt bine cunoscute, ele nu le vor influența implicarea acestora în protocolul oficial.

Dezvăluiri despre funeraliile Regelui Charles

Potrivit The Telegraph, Regele Charles își dorește ca atunci când va fi timpul, fiul său mai mic și soția acestuia să aibă un rol central la eveniment, iar copiii lor, Archie și Lilibet, să fie și ei prezenți.

Monarhul, în vârstă de 76 de ani, le-ar fi spus oficialilor că Prințul Harry, autorul cărții „Spare”, ar trebui să-și revendice locul firesc în centrul Familiei Regale.

Articolul continuă după reclamă

Pregătirile pentru viitoarele funeralii, desfășurate sub numele de cod Operațiunea Menai Bridge, implică o colaborare strânsă între Palatul Buckingham, forțele de ordine, armată și Biserică. De aceea, ele încep chiar din timpul vieții monarhului.

Se așteaptă ca, în cadrul procesiunii, Prințul Harry să meargă alături de fratele său, viitorul rege, în fruntea cortegiului care va porni de la Westminster Abbey și va străbate străzile Londrei.

Ducii de Sussex vor lua parte și la priveghiul familial din Westminster Hall, unde sicriul va fi expus pentru omagiul public. Copiii lor, Archie (6 ani) și Lilibet (4 ani), vor asista la slujba de înmormântare alături de părinți.

Chiar dacă funeraliile de stat urmează un protocol strict, fiecare monarh are libertatea de a aduce unele modificări. Potrivit apropiaților Regelui Charles, ceremonia va reflecta preocupările sale pentru mediu, incluzând elemente sustenabile. Totodată, perioada de doliu regal va fi scurtată, fiind aliniată cu durata oficială a doliului național.

Citește și: Ce relație avea Prințesa Diana cu mama ei. Puțini știu cum a dezamăgit-o Frances în ziua nunții cu Charles

Prințul Harry își dorește o reconciliere cu familia regală

La începutul lunii mai, Harry a declarat într-un interviu pentru BBC că își dorește să se împace cu familia regală, recunoscând totodată că, în prezent, relația cu tatăl său, regele Charles al III-lea, este una distantă.

„Unii membri ai familiei mele nu mă vor ierta niciodată pentru că am scris o carte și nu mă vor ierta niciodată pentru multe alte lucruri, dar mi-ar plăcea să mă împac cu familia mea. Nu mai are rost să ne certăm, viața este prețioasă”, a mărturisit el.

„Ar fi minunat să ajungem la o astfel de reconciliere. Dacă ei nu doresc acest lucru, este treaba lor”, a adăugat Harry.

Ducele de Sussex, fiul cel mic al regelui Charles al III-lea, a spus că este în prezent înstrăinat de monarh, care suferă de un tip de cancer ce nu a fost dezvăluit public.

„Nu știu cât timp mai are de trăit tatăl meu. El nu vorbește cu mine din cauza problemelor de securitate”, a adăugat Harry.

Ducele de Sussex făcea referire la procesul intentat Ministerului britanic de Interne privind protecția polițienească de care el și familia sa ar trebui să beneficieze când se află în Marea Britanie – acțiune respinsă de un judecător al Curții de Apel.

Prințul a încercat să anuleze schimbările făcute în 2020 de comisia Ravec, după ce a renunțat la îndatoririle regale și s-a mutat în Statele Unite.

În timpul interviului acordat BBC în California, el a fost întrebat dacă i-a cerut regelui Charles să intervină în conflictul legat de protecția sa.

„Tatăl meu are mult control și putere concentrate în mâinile sale. La urma urmei, toată această problemă ar fi putut fi rezolvată cu ajutorul său, nu neapărat intervenind, ci dându-se la o parte și lăsând experții să-și facă treaba”, a răspuns Harry, conform peroz.ro.

Motivul pentru care Mihaela Rădulescu și Felix Baugmartner nu au avut copii. Cei doi aveau o relație de 11 ani... Lily Allen, mărturisire șocantă despre avorturi multiple. Cântăreața a dezvăluit detalii extrem de sensibile despre viaț...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Un angajat al Mirelei Retegan, declarație neașteptată despre ea și Maya la Asia Express: „N-au făcut nimic extraordinar”
Un angajat al Mirelei Retegan, declarație neașteptată despre ea și Maya la Asia Express: „N-au făcut nimic...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ariana și Mitzuu de la Power Couple au aflat dacă vor avea băiețel sau fetiță! Imagini de la gender reveal
Ariana și Mitzuu de la Power Couple au aflat dacă vor avea băiețel sau fetiță! Imagini de la gender reveal
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x