Elena Gheorghe și-a revenit rapit și spectaculos după două sarcini. Artista și-a reluat activitatea muzicală și spune că se simte perfect.
"Un gram de suflet", suntem la lansare, este o atmosferă foarte frumoasă alături de colegi de-ai mei, de familia mea, toată gaşca este aproape în formulă completă. A fost o vară nebună, cu foarte multe concerte. Eu am avut o pauză de un an jumătate în care nu am mai lansat nimic, am devenit mamă a doua oară, am şi un pic peste 30 de ani, am vrut să mă regăsesc puţin, şi vreau să spun că a fost un moment foarte bine venit. Am o echipă de care sunt mândră", a spus Elena Gheorghe la Antena Stars.