Antena Căutare

Fanii 5GANG au primit vestea cea mare. Selly a făcut anunțul mult așteptat: „Gata! Am început!”

Sutele de mii de fani ai celor de la 5GANG au primit o veste uriașă! Selly a fost cel care a făcut anunțul în mod oficial, visul devenind realitate odată cu începutul filmărilor!

Sutele de mii de fani ai celor de la 5GANG au primit o veste uriașă! Selly a fost cel care a făcut anunțul în mod oficial, visul devenind realitate odată cu începutul filmărilor!

Pe 2 septembrie au început filmările pentru „5GANG TheMovie”, o producție fiction care marchează debutul ca regizor al lui Matei Dima. Cunoscut pentru proiectele online de succes pe care le lansează din 2014 sub numele BRomania, Matei își face acum debutul ca regizor de film cu producția „5GANG TheMovie”, la care lucrează cu Selly, Pain, Gami, Dia și Exploit.

Filmările au loc atât în București, cât și în Ploiești. „Regizez primul meu film: „5GANG TheMovie”. Este debutul meu ca regizor și este vorba despre o idee care mi-a venit în timp ce filmam „Miami Bici”, care iese și el în curând. E o poveste pe care am scris-o vara asta cu Pitici Gratis și Vali Dobrogeanu, iar acum o filmăm. E un proiect foarte serios și foarte fun în același timp, cu o poveste cu mesaj pozitiv și multe elemente care sunt sigur că vor plăcea publicului. Sunt foarte fericit că facem filmul acesta”, a dezvăluit Matei.

Primele imagini de pe set pot fi văzute aici:

Articolul continuă după reclamă

https://www.instagram.com/tv/B19N5Ujj_uc/?igshid=1keqjsr0fqm4

„5GANG TheMovie” este un film fresh în care fanii îi vor putea vedea în situații inedite pe Selly & co, idolii unei întregi generații. Toamna este așadar una plină pentru aceștia, pentru că pe lângă filmările pentru această producție fiction, 5GANG pregătesc și primul lor turneu național, care va debuta la Galați pe 27 septembrie și va continua cu Bacău pe 28 septembrie, Iași pe 22 octombrie, Brașov pe 24 octombrie, Craiova pe 26 octombrie, Oradea pe 2 noiembrie și Cluj pe 3 noiembrie. Detalii și bilete pe https://bilete.5gang.ro/.

„Nici mie nu îmi vine să cred! Facem un film. „5GANG TheMovie”. O să fie ceva diferit de orice ați văzut până acum. E proiectul în care am băgat cea mai multă muncă, dedicare, emoție. Și cred 10000% că o să vă depășească așteptările. Nimic din toate astea nu ar fi fost posibil făra sprijinul fanilor noștri, cea mai mare, puternică și implicată comunitate din online-ul românesc. Vă mulțumim mult pentru sprijin și promitem să livrăm, ca până acum, calitate”, a spus Selly.

Apariție șoc la mormântul lui Arsenie Boca! Cum s-a afișat Loredana Chivu, fosta asistentă TV... Johnny Depp apără campania Dior, acuzată de lipsă de respect faţă de amerindieni...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc am avut”
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Influencerul Louis Florea, de urgență la spital, după ce s-a trezit cu o umflătură pe față. Ce au descoperit medicii
Influencerul Louis Florea, de urgență la spital, după ce s-a trezit cu o umflătură pe față. Ce au descoperit...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x