De la emotiile scenei, la apropierea de Dumnezeu: Actorul Mihai Coada, la un pas de calugarie?

"Sa ma intorc in timp. In 1997 vroiam sa imi las meseria. Dar nici chemare categorica spre calugarie nu aveam. Aveam asa, o iubire fata de viata monahala, dar nu eram hotarat" - asa incepe marturisirea lui Mihai Coada. Una cutremuratoare, pentru multi dintre noi. "Intr-un pelerinaj la Sambata de Sus, mi-am zis: „Vreau sa il cunosc pe parintele Teofil!”. Am cautat chilia parintelui, am batut la usa si parintele m-a primit. Cand i-am luat mana si i-am sarutat-o, el a zis: „Ce maini fine ai! Ce esti?”. „Actor”. „Unde?” „La Ploiesti”. ”La Toma Caragiu, acolo?”. „Da, parinte”. „Si ce s-a intamplat?”. „Parinte, vreau sa-mi las meseria...”. „Da’ de ce?”. „Pai... joc si comedii...”. „Ce comedii? O scrisoare pierduta?”. Zic: „Si mai deocheate!”. „Mda... Dar constiinta ta ce-ti spune?”. „S-o las!”. „Atunci las-o!”. „Un singur lucru ma opreste. Eu joc cam in toate spectacolele si am roluri principale. Daca as pleca brusc din teatru, as paraliza activitatea teatrului. Parca nu as face asta colegilor si nici directorului”. „Atunci singura solutie este sa mai refuzi din roluri. Sa nu mai joci orice”. I-am multumit pentru cuvant si am plecat. Peste putin timp am fost pe la Densus si l-am cunoscut pe parintele Daniil, ucenic al parintelui Arsenie Boca din burta mamei. Parintele Arsenie i-a spus mamei cand era insarcinata: „Femeie, pe-asta sa mi-l dai mie!”. Este actualul episcop de Varset. Si el mi-a intarit acest cuvant. Nu ii spusesem de discutia cu parintele Teofil, dar la plecare (eram numai eu cu sotia) mi-a zis: „Domnu’ actor, de aici incolo sa joci numai roluri pozitive”, povesteste actorul.

Din acel moment, lucrurile au devenit clare. Dar ce se intamplase in sufletul lui? "Eu m-am intors la Dumnezeu dintr-un pacat foarte greu. In 1994 am facut un pacat si am simtit ca este un pacat greu. Am mers la o biserica din oras, m-am spovedit si preotul m-a dezlegat si m-a impartasit a doua zi. Am simtit ca nu era in regula si am cautat alt duhovnic. Am auzit un preot intr-o zi, la slujba, predicand: „Sa nu faceti spovedanie formala”. Si mi-am zis: „Acesta e duhovnicul meu”. M-am marturisit si mi-a spus ca ar trebui sa duc un canon mai multi ani: „Mergem inainte cu spovedania, cu postul, cu rugaciunea, si mai vedem...”, isi aminteste Mihai Coada.

Anii au trecut, iar omul de scena s-a transformat complet. Nici urma de glume "deocheate" sau roluri de senzatie... Acum, doar liniste si rugaciune."Mi-aduc aminte de un vis. Si cred ca a fost de la Dumnezeu, pentru ca in el aparea Crucea. Se facea ca a venit cineva langa mine si m-a dus in cosmos cu o viteza uriasa. Instantaneu m-am aflat in cosmos, in fata unei cruci luminoase, asezata cumva orizontal, dar departe. Percepeam distanta, spatiul pana acolo. Si eu am intrebat pe cel care ma dusese: „Doamne, ce o fi dincolo?”. Si in clipa aceea m-am trezit. Visul acesta, dintr-o data, m-a cutremurat. Si Crucea, crucea aceea nu pot s-o uit... Asta s-a intamplat dupa pacat, dar inainte de spovedanie. Ca sa ma cutremure si ma scoata din murdaria vietii in care eram, Dumnezeu mi-a dat acest vis si, prin Cruce, m-a trezit. Cred ca asta a fost lectia pe care a gasit de cuviinta Dumnezeu sa mi-o dea, pentru ca are cate o lectie pentru fiecare, ca sa il trezeasca. La unul o boala, la altul o paguba, la altul alt necaz, ca sa ne trezeasca constiinta".

foto: Lumea Credintei