Antena Căutare

FOTO! Prințul Harry, surprins în ipostaze intime cu o celebritate! Ea este blonda care ar putea deveni noua ducesă a Marii Britanii

Se trag clopote de nuntă în Regatul Unit al Marii Britanii? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele englezilor, după ce prințul Harry și cântăreața britanică Ellie Goulding au fost surprinși sărutându-se la un turneu de polo călare din vestul Londrei.

Se trag clopote de nuntă în Regatul Unit al Marii Britanii? Aceasta este întrebarea care stă pe buzele englezilor, după ce prințul Harry și cântăreața britanică Ellie Goulding au fost surprinși sărutându-se la un turneu de polo călare din vestul Londrei.

Potrivit The Sun, citat de Agerpres, o sursă apropiată cercului de prieteni ai nepotului reginei Elisabeta a II-a a confirmat că prințul și Ellie s-au sărutat sub o pelerină de ploaie la turneul Audi Polo Challenge, care s-a desfășurat la Coworth Park în urmă cu două luni.

Ziarul confirmă că prințul Harry "o curtează în secret" pe interpreta hitului 'Love Me Like You Do', cu care este prieten din 2014. Sursa a precizat că cei doi s-au sărutat și la petrecerea din cursul serii, de după partida de polo călare, eveniment la care au fost interzise fotografiile, ceea ce l-a făcut pe Harry să se simtă comod.

Cuplul s-a distrat în compania prietenilor și altor vedete, precum actorul britanic Tom Hardy, însă "Harry și Ellie nu au avut ochi decât unul pentru celălalt întreaga seară".

Articolul continuă după reclamă

Potrivit The Sun, prințul de 31 de ani le-ar fi mărturisit deja prietenilor "cât de mult îi place" Goulding, 29 de ani, deși apropiații se întreabă cum va permite casa regală ca tânăra cântăreață să-i devină "logodnica oficială", având în vedere statutul ei de celebritate.

Cei doi s-au lăsat deja fotografiați îmbrățișându-se la ceremonia de închidere a Invictus Games din 2014, jocurile paralimpice la care participă militari răniți în luptă. După doi ani de prietenie ei au început să schimbe mesaje în ultimele săptâmâni.

Prințul Harry a avut o relație de șase ani cu o tânără din Africa de Sud, Chelsy Davy și o scurtă legătură cu actrița britanică Cressida Bonas.

Oh, baby, baby, ce-ai fost și ce-ai ajuns! Britney Spears, apariție ȘOC: aceleași haine minuscule, multe kilograme în pl... Dezvăluire șocantă a lui Bobby Brown: „Whitney Houston era bisexuală, iar asta i-a grăbit moartea!”...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne schimbăm…”
Ce declarație de dragoste i-a făcut Anamaria Prodan lui Ronald Gavril. „Nu ne-am întâlnit ca să ne...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Andrei Bordeianu dezvăluie ce traumatisme are după accidentul grav de motocicletă. Mesajul transmis fanilor
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x