Antena Căutare

FOTO! Veșnic tânăra Thalia și-a dat machiajul jos! La 45 de ani, "regina telenovelelor" a decis să-și arate adevărata față

"Marimar", "Sărmana Maria" sau "Maria Mercedes", tot atâtea nume, aceeași superbă actriță, poate cea îndrăgită din industria telenovelelor. Thalia a ajuns la frumoasa vârstă de aproape 45 de ani, timp în care s-a dedicat atât cinematografiei, cât mai ales muzicii în ultima perioadă.

"Marimar", "Sărmana Maria" sau "Maria Mercedes", tot atâtea nume, aceeași superbă actriță, poate cea îndrăgită din industria telenovelelor. Thalia a ajuns la frumoasa vârstă de aproape 45 de ani, timp în care s-a dedicat atât cinematografiei, cât mai ales muzicii în ultima perioadă.

Deși a trecut de prima tinerețe, Thalia este în formă. De la perioada de glorie în lumea filmului a trecut ceva timp, însă, în ciuda vârstei, actrița și cântăreața, originară din America de Sud, arată impecabil.

Iar recent, aceasta a bifat o nouă provocarea, aceea de a-și afișa public, pe contul său de socializare, chipul complet nemachiat.

Articolul continuă după reclamă

Surpriza a fost mare pentru fani, care au punctat imediat că, în ciuda faptului că schimbarea este destul de mare, Thalia are aceleași trăsături superbe și același chip de păpușa pe care toți îl cunoaștem. Așadar, jos pălăria pentru curaj!

Andreea Bălan are look de mămică! Vedeta a ales o nouă culoare pentru părul ei: Părerile fanilor au fost împărțite!... În costum de baie, la șase luni de la naștere. Cum arată trupul Sânzianei Buruiană, pe care l-a afișat la piscină...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego
Hello Chef sezonul 8, 21 decembrie 2024. Confruntarea dintre Roxana Blenche și chef Samuel. Verdictul lui Fuego Sambata, 21.12.2024, 14:53
NBA Christmas Vezi acum
Citește și
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x