iComedy | Ana Odagiu: “Sunt emotivă şi sensibilă . Rău. Până la ridicol”

Urmărește A1 pe Discover

Ana Odagiu povesteşte despre pasiunea pentru muzică insuflată de tatăl său, profesor de chitară, şi de cea pentru actorie, de care se face „vinovată” mama sa, al cărei vis era să devină actriţă. Tânăra actriţă de la iComedy îşi doreşte ca, anul acesta, să ia lecţii de percuţie şi să pună pe picioare un proiect de suflet, o piesă de teatru. Pe Ana Odagiu o puteţi urmări la iComedy, duminică, 9 martie, de la ora 23.15, numai la Antena 1.

Cine esti tu, Ana Odagiu?

Eu sunt " un om pe niste scări".

Cum e la iComedy? Când v-aţi distrat cel mai tare pe platouri?

Eu la Icomedy sunt în largul meu. Am mai spus-o şi o repet. Fac parte dintr-o echipă de profesionişti de care sunt mândră. De distrat... cred că tot timpul se întâmplă ceva funny care să ne binedispună. E o atmosferă tare plăcută.

Ce roluri îţi pică cel mai bine, dintre cele care ţi se atribuie în acest show de comedie?

Îmi plac rolurile de fată rea. Mi se par cele mai ofertante.

Voi, feţele din echipă, sunteţi bune colege şi prietene. Aveţi preocupări comune şi în afara platourilor de filmare?

Noi, fetele, ne ştim din timpul facultăţii, deci de vreo 10 ani... Câteodată ieşim la un film, merg să le văd la teatru, ele vin să mă vadă jucând, dar asta când avem timp... În general, ne întâlnim la party-urile Antenei 1 (râde).

Eşti şi cântăreaţă. Când ţi-ai descoperit pasiunea pentru muzică? De cât timp cânţi pe scenă şi cu ce fel de piese ai început?

Cânt de mică. Tatăl meu m-a dus în zona muzicii. El a făcut o lungă perioadă muzică de film. Nu în România. Tot el mi-a cultivat talentul acesta şi m-a învăţat multe din lucrurile pe care le ştiu, muzical vorbind, dar nu numai. Am început, cântând piesele Aurei Urziceanu, şi aş vrea să termin, iar acest “termin" să fie fără sfârşit (râde)cu piesele mele. Deja lucrez la asta.

Pasiunea pentru actorie de când datează? Cine te-a îndrumat în meseria asta? Au existat dificultăţi peste care a trebuit să treci?

În privinţa actoriei... mama este "vinovatul". Am crescut într-o atmosferă artistică. Ascultam muzică bună, ai mei mă duceau la concerte cu Tudor Gheorghe, Pasărea Colibri, mergeam la teatru , vedeam filme de-ale lui Kubrick de la 12 ani. Mama şi-a dorit să fie actriţă. Ştie tot despre filme, teatru, actori. Am hotărât să-i duc eu visul mai departe şi iată-mă! (râde)

Şi sora ta e cântăreaţă. Cântaţi frecvent împreună? Ce piese aveţi incluse în repertoriu?

Soră mea, Monica Odagiu, este cel mai important om din viaţa mea. O admir şi mă inspiră. Ea cântă de-adevăratelea, ca să spun aşa. Face pian de la vârsta de patru ani. Cu vocea cântă de ne zbârleşte pielea... Cântăm împreună de vreo trei-patru ani şi ne completăm frumos.

Tatăl tău e profesor de chitară. Tu ştii să cînţi la acest instrument? Sau la vreun altul?

Tatăl meu predă chitara, e adevărat. A încercat de câteva ori să mă înveţe şi pe mine, dar nu s-a lipit (râde). Am făcut pian vreo trei ani, apoi am renunţat. Nu ştiu să cânt la nici un instrument. Acum, îmi pare rău. Dar mi-am propus ca anul acesta să iau lecţii de percuţie.

În ce alte proiecte eşti implicată acum?

Momentan repet la o piesă scrisă şi regizată de Delia Nartea, lucrez la un text pentru a pune pe picioare un proiect de suflet: o piesă de teatru - monoloage scurte - alături de două actriţe talentate care-mi sunt prietene: Alexandra Salceanu şi Briena Mare, sub îndrumarea lui Marius Galea. Am programate două concerte pentru luna aceasta, lucrez la primul meu cântec pe care sper să-l lansez curând, cu tot cu videoclip. Pe 13 martie, de la ora 20, joc la Teatrul Roşu în piesa "Soţ de vânzare".

Cum eşti în viaţa de toate zilele? Care-s hobby-urile tale? Sau pasiunile pentru care ţi-i ciudă că nu mai ai timp?

În viaţa de toate zilele sunt cea al cărei program taman ce l-ai aflat. Ocupată, agitată, nedormită, haotică (râde). Mi-ar plăcea să am timp să citesc mai mult. În rest, pasiunile mele sunt fix cele pe care le am ca job, lucru ce mă face extrem de fericită. Eu când muncesc, de fapt, îmi fac meseria. Sunt norocoasă.

Ai participat la mai multe concursuri muzicale tv de notorietate. Cum a fost experienţa asta pentru ţine? Ai repeta-o?

În concursuri am emoţii atât de mari, încât mi se face rău. În general, nu reuşesc să fiu eu în acest context. Dar nu, nu aş mai participa la nici un fel de concurs.

Mică fiind, ce-ţi doreai să devii când vei fi mare? Care erau pe atunci preocupările tale preferate?

Când eram mică, cântam la perie şi făceam teatru de păpuşi, foloseam cearceafurile mamei pe post de cortine, toate astea avându-l spectator pe bunicul meu care se amuza teribil.

Ce te enervează cel mai tare pe lumea asta?

Nu suport "nevertebratele" cum le zic eu, adică oamenii "lipsiţi de coloană vertebrală".

La ce te uiţi la televizor?

Nu mă uit la televizor. El e deschis, pe canalele muzicale. Deci tv-ul meu este folosit pe post de radio (râde).

Care-s artiştii tăi preferaţi? Ai avut ocazia să-l cunoşti personal pe vreunul dintre ei?

Am actori pe care îi iubesc de mică iar acum joc alături de ei. Cea mai tare chestie este că am fost la trei metri de actorul meu preferat, Al Pacino! Nu l-am cunoscut personal, dar l-am văzut într-o piesă de teatru pe Broadway! M-a marcat pe viaţă!

Ce nu-i vei putea accepta niciodată bărbatului de lângă ţine?

Oooooo, sunt multe lucruri pe care nu le accept la un bărbat. Nici n-are rost să încep să enumăr... Ar dura prea mult (râde).

Atunci, bărbatul de lângă ţine trebuie să fie....

Bărbatul de lângă mine trebuie să fie bărbat! Eu sunt foarte dificilă. El trebuie să mă iubească real ca să poată rezista lângă mine.

Calitatea ta cea mai mare este...

O calitate pe care am dobândit-o în ultimul an este aceea de a ierta. Am învăţat să iert fără a mai păstra vreo urmă de nor în suflet.

Racii, în general, sunt foarte emotivi. Aşa eşti şi tu?

Oooofff... Sunt emotivă şi sensibilă . Rău. Până la ridicol.

Ce alte preocupări, în afara celor legate de actorie şi de muzică, ai în această perioadă?

Merg la sală, înot, scriu.