Antena Căutare

Proprietarul mașinii în care a murit Răzvan Ciobanu, condamnat la închisoare! Iulică Cercel, găsit vinovat pentru fapte grave

În momentul accidentului, Răzvan Ciobanu se afla la volanul unui Range Rover, care-i aparținea unui bun prieten, Iulică Cercel, omul despre care se spune că avea o relație foarte apropiată cu regretatul designer. Acesta din urmă a fost condamnat la închisoare

În momentul accidentului, Răzvan Ciobanu se afla la volanul unui Range Rover, care-i aparținea unui bun prieten, Iulică Cercel, omul despre care se spune că avea o relație foarte apropiată cu regretatul designer. Acesta din urmă a fost condamnat la închisoare.

În urmă cu mai mulți ani, Cercel a fost protagonistul unui dosar, care s-a lăsat cu condamnări pentru fapte grave de corupție, respectiv evaziune fiscală.

În Oltenița, Iulică Cercel a fost judecat pentru evaziune fiscală și, ulterior, condamnat.

“În baza art. 38 alin.1,art.39 alin.1 lit.b, art.45 alin.3 lit.a NCp și art.10 din Legea nr.187/2002, inculpatul Cercel Iulică va executa pedeapsa cea mai grea de 2 ani și 8 luni închisoare, la care se adaugă un spor de 4 luni, și anume 3 ani închisoare, precum și 2 ani interzicerea drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit.a,b NCp (corespunzator art. 64 lit. a) teza a II-a si lit. b C.pen. 1969).

Articolul continuă după reclamă

În baza art.45 alin.5 NCp aplică inculpatului pedepsele accesorii prev. de art.66 alin.1 lit.a,b NCp pe durata executării pedepsei rezultante.

În baza art. 91 si 97 alin.2 NCp suspendă sub supraveghere executarea pedepsei rezultante de 3 ani închisoare, pe durata unui termen de supraveghere de 3 ani, calculat de la data ramânerii definitive a s.p.nr.99/29.11.2016 aplicată de Tribunalul Călărași, Secția Penală”, au stabilit, pe partea penală, magistrații.

Probleme nu s-au oprit, însă, aici pentru Iulică Cercel. A fost dat în judecată și în civil, iar instanța l-a găsit bun de plată. Aproximativ 200.000 de euro trebuie să plătească afaceristul în Range-ul căruia a murit Răzvan Ciobanu. Sentința a venit pe data de 21 mai!

“Soluția pe scurt: În baza art. 25 C. proc. pen. admite acţiunea civilă, astfel cum a fost precizată prin concluziile raportului de expertiză, şi în consecinţă : obligă pe inculpatul Cercel Iulică, în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Yucema Construct SRL, la plata sumei de 752.714 lei, către partea civilă ANAF, cu titlu de obligaţii fiscale accesorii. În baza art. 274 alin. 3 C.p.p. obligă pe inculpat, în solidar cu partea responsabilă civilmente aferentă, la plata sumei de 300 lei, reprezentând cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare”, au stabilit magistrații de la Tribunalul București.

Lovitură pentru Cristi Borcea! Uite cum s-a transformat fosta sa soție, Alina Vidican (FOTO)... Bianca Drăgușanu a fost cerută de soție, de Alex Bodi! Întreg momentul a fost filmat...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Patrick Stewart, legendarul actor din filmele „Star Trek” și „X Men”, a murit. Care a fost cauza decesului
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de euro”
De ce nu a contestat Andreea Popescu contractul prenupțial după divorțul de Rareș Cojoc: „50.000 sau 100.000 de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x