Antena Căutare

Katy Perry, surprinsă în compania unui bărbat neașteptat după despărțirea de Orlando Bloom. Cei doi au luat cina în Montreal

Katy Perry și Orlando Bloom s-au despărțit oficial în luna iunie, după o relație cu suișuri și coborâșuri care a durat nouă ani. Actorul a cerut-o în căsătorie în urmă cu șase ani.

Cei doi s-au bucurat de câteva cocktailuri și mai multe preparate | Getty Images

Katy Perry a atras atenția presei după ce a fost văzută luând cina cu Justin Trudeau, alimentând zvonurile despre o nouă poveste de dragoste.

Katy Perry, surprinsă în compania unui bărbat după despărțirea de Orlando Bloom

Potrivit informațiilor obținute de People, Perry și fostul premier al Canadei au ieșit împreună la un restaurant din Montréal, luni, 28 iulie, la doar o lună după ce artista pop a pus capăt logodnei cu Orlando Bloom.

Cei doi, în vârstă de 40 și 53 de ani, au fost surprinși luând masa la restaurantul Le Violon, aflat într-un cartier liniștit din oraș. Potrivit aceleiași surse, Katy și Justin au discutat cu Chef Danny Smiles în timpul cinei, iar, la final, au mers în bucătărie pentru a le mulțumi personal celor din staff.

Articolul continuă după reclamă

Katy Perry și Justin Trudeau s-au bucurat de câteva cocktailuri și mai multe preparate, printre care și un fel de mâncare cu homar.

Citește și: Lauren Sanchez, petrecere de vis la Paris înainte de nuntă. Cine i-a fost alături viitoarei doamne Bezos

Imaginile cu cei doi au stârnit un val de reacții în mediul online

Imaginile cu cei doi au fost preluate rapid de televiziuni și au generat numeroase reacții în mediul online. Deși nu se știe exact motivul întâlnirii, mulți au speculat că ar putea fi vorba despre o relație romantică.

„Ador să îi văd împreună”, a scris un utilizator pe Instagram. „Sper că nu a ales-o pe ea. Justin merită ceva mai bun”, a comentat altul.

În luna iunie, Katy Perry și Orlando Bloom (48 de ani) s-au despărțit oficial, punând capăt unei relații cu multe suișuri și coborâșuri, care a durat nouă ani. Decizia a venit la șase ani după ce actorul din „Pirații din Caraibe” a cerut-o în căsătorie.

Câteva săptămâni mai târziu, reprezentanții celor doi au transmis pentru sursa citată că relația lor a evoluat treptat, în ultimele luni, spre un parteneriat axat pe creșterea fiicei lor.

Reprezentanții au adăugat că cei doi vor continua să fie o echipă, de dragul fiicei lor, Daisy Dove, în vârstă de 4 ani și jumătate, care rămâne prioritatea lor.

La doar câteva zile după ce despărțirea a fost confirmată, Katy Perry și Orlando Bloom au fost surprinși pe un iaht, în largul coastei Amalfi, în Italia, alături de Jeff Bezos și Lauren Sánchez Bezos, pe 6 iulie.

Fostul premier canadian a divorțat de soție după 18 ani de căsnicie

Justin Trudeau și soția lui, Sophie Grégoire, au anunțat în august 2023 că au decis să meargă pe drumuri separate, după 18 ani de căsnicie. Cei doi au împreună trei copii: Xavier (17 ani), Ella-Grace (16 ani) și Hadrien (11 ani), iar despărțirea a fost, potrivit declarațiilor, una amiabilă.

Într-o postare publicată pe Instagram atât în engleză, cât și în franceză, Trudeau a scris atunci: „Salutare tuturor. Sophie și cu mine vrem să împărtășim faptul că, după multe conversații profunde și dificile, am luat decizia de a ne despărți”.

El a adăugat: „Ca întotdeauna, rămânem o familie unită, cu multă dragoste și respect unul față de celălalt, dar și față de tot ceea ce am construit și vom continua să construim. Pentru binele copiilor noștri, vă rugăm să ne respectați intimitatea – a noastră și a lor. Mulțumim”.

Michele Morrone și Irina Shayk, sărut pasional în văzul tuturor. Gestul a stârnit valuri de reacții pe internet... Își apară fiul ca un leu! Ce spune Jason Momoa despre rolul lui Nakoa din "Dune 3", după acuzațiile de nepotis...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după întoarcerea acasă
Ce a făcut Mirela Retegan cu banii câștigați la amuletă, la Asia Express. Dezvăluiri emoționante după...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de ce nu s-a măritat
Ce se știe despre viața amoroasă a Anei Maria Mocanu de la Asia Express. Ce a dezvăluit despre iubiții ei și de...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x