Antena Căutare

Liviu Vârciu, lovitură grea pentru Nea Mărin! Imaginile sunt virale pe Instagram

Liviu Vârciu, simpaticul prezentator al emisiunii „Rămân cu tine” de la Antena 1 a reușit să-i facă lui Nea Mărin o farsă de proporții! Imaginile au ajuns pe Instagram și au devenit virale.

Liviu Vârciu, farsă uriașă pentru Nea Mărin

Încă de când era concurent în emisiunea „Poftiți pe la noi”, Liviu Vârciu s-a făcut remarcat prin numeroasele bătăi încasate de la unicul și inegalabilul Nea Mărin, gazda show-ului de la Antena 1.

Liviu Vârciu, farsă de milioane pentru Nea Mărin, pe Instagram

Pentru cei care nu știu, între cei doi există o relație extrem de specială, ca de tată și fiu, dar se pare că dragostea dintre ei este una cu năbădăi, din care ies adesea scântei.

Chiar dacă Nea Mărin îl consideră pe Liviu Vârciu ca pe un un fiu al său, iată că acesta nu ratează șansa de a-și tachina părintele spiritual, prin orice mijloace!

Articolul continuă după reclamă

De data aceasta, Liviu Vârciu a postat pe Facebook și pe Instagram ce tricou cu mesaj special și-a făcut! Practic, prezentatorul emisiunii „Rămân cu tine” a modificat portretul dictatorului Nicolae Ceaușescu pentru a semăna cu Nea Mărin!

Dacă vrei să revezi show-ul de senzație făcut de cei doi, atunci nu uita că sezonul 6 „Poftiți pe la noi” va fi redifuzat miercurea și joia, de la ora 20:30, la Antena 1!

Pe Liviu Vârciu îl poți urmări lunea și marțea, de la ora 20:30, la Antena 1, în super show-ul „Rămân cu tine”!

citește și: Liviu Vârciu de la Rămân cu tine, dezvăluire uluitoare din trecut: „Multe s-au speriat când au intrat în casă, dar ele au pierdut”

„Rămân cu tine”, show-ul de dating prezentat de Liviu Vârciu, poate fi urmărit în fiecare luni şi marţi, de la 20:30 pe Antena 1 şi Antena Play.

Despre emisiunea „Rămân cu tine” de la Antena 1

La emisiunea „Râmân cu tine” de la Antena 1, douăzeci de femei își caută bărbatul visurilor într-un show de întâlniri provocator și plin de surprize. Fiecare dintre ele are propriile așteptări și dorinţe de la bărbatul pe care îl vor alături, iar Liviu Vârciu le va ajuta să găsească partenerul visat.

Din mai mulți potențiali parteneri care se vor prezenta în fața lor, fiecare doamnă sau domnișoară are posibilitatea să aleagă cu cine şi-ar dori să rămână! Apoi, totul ține de concurente și de tânărul ales ca să ajungă să spună clar și răspicat: „Rămân cu tine”!

În ultimii 20 de ani, formatul Take me out a fost realizat aproape pe tot mapamondul, bucurându-se de un mare succes în țări precum Marea Britanie, Germania, Danemarca, Italia, Olanda, Canada. Indonesia, Korea, Irlanda, Thailanda, Franța, Belgia, China sau Australia.

Dorian Popa și-a cumpărat un ”monstru” de sute de mii de euro. Cum arată acesta: ”Doamne, îți mulțumesc!”... Lidia Buble, de mână cu o femeie! Cine este șatena cu care a plecat în vacanță: „A fost totul foarte spontan”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au descoperit în locuință
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x