Antena Căutare

Madonna și-a amânat turneul mondial, după ce a fost găsită în stare de inconștiență. Cu ce probleme de sănătate se confruntă

Cântăreața și-a speriat rudele, după ce a fost găsită în stare de inconștiență. Află din rândurile de mai jos cu ce probleme de sănătate se confruntă vedeta internațională!

Madonna și-a amânat turneul mondial, după ce a fost găsită în stare de inconștiență. Cu ce probleme de sănătate se confruntă | Profimedia

Madonna și-a amânat turneul mondial după ce a ajuns la terapie intensivă sâmbătă, 24 iunie, în stare gravă, acolo unde a fost intubată peste noapte, potrivit bbc.com.

Vedeta internațională se află în continuare sub supraveghere medicală, asta după ce apropiații ei „se pregăteau pentru ce este mai rău”:

„În ultimele două zile, nimeni nu a știut cu adevărat în ce direcție aveau să se îndrepte lucrurile, iar familia se pregătea pentru ce e mai rău. Toată lumea credea că o pierdem, asta a fost realitatea. De săptămâni întregi, Madonna repeta intens pentru viitorul turneu, lucrând câte 12 ore pe zi. Ea credea că este încă tânără și în puteri, dar nu este așa.”, a spus un apropiat, sub anonimat, citat de The Sun.

Citește și: Fiica Madonnei, Lourdes Leon, s-a pozat într-o bustieră transparentă, după ce în trecut a uimit cu axilele neepilate

Articolul continuă după reclamă

Cu ce probleme de sănătate se confruntă Madonna

Guy Oseary, managerul vedetei internaționale, a explicat că Madonna a dezvoltat o infecție bacteriană gravă, fiind internată câteva zile la terapie intensivă.

„Starea ei de sănătate se îmbunătățește, însă este în continuare sub îngrijire medicală. În acest moment va trebui să punem pe pauză toate angajamentele, ceea ce include turneul. Vom împărtăși mai multe detalii cu voi imediat ce le vom avea, inclusiv o nouă dată de începere a turneului și pentru spectacolele reprogramate.”, a mai spus Oseary, citat de bbc.com.

În plus, ultima perioadă a fost una extrem de agitată pentru Madonna, ea pregătindu-se intens pentru viitorul turneu mondial, lucru care ar fi epuizat-o, potrivit declarațiilor unui apropiat, citate mai sus.

Citește și: Madonna a revenit cu replica după ce a fost aspru criticată că arată „de nerecunoscut”. Cum a sunat mesajul dur al cântăreței

Madonna și-a amânat turneul mondial din cauza unei infecții

Madonna, în vârstă de 64 de ani, urma să înceapă luna viitoare, în Canada, turneul său mondial, „Celebration”, pentru a marca cea de-a 40-a aniversare a carierei sale muzicale.

Guy Oseary a mai precizat că artista se așteaptă la o „recuperare completă“, însă pentru asta va „întrerupe toate angajamentele“, inclusiv turneul „Celebration“, potrivit surselor citate mai sus.

Ultimul turneu al Madonnei s-a desfășurat în perioada septembrie 2019 - martie 2020, înainte de a începe pandemia COVID-19.

Între timp, Rocco Ritchie, fiul Madonnei din relația cu Guy Ritchie, care a fost văzut weekend-ul trecut la București, la festivalul SAGA, a fost surprins extrem de agitat în preajma spitalului unde a fost internată mama sa.

La rândul ei, Lourdes Leon, fiica Madonnei din relația cu actorul Carlos Leon, s-a aflat și ea la New York, fiindu-i alături mamei sale pe toată durata spitalizării, conform surselor citate

Dana Roba a fost externată din spital și s-a întors în „casa groazei”. Ce se va întâmpla de acum cu vedeta... Cu cât se vinde pulover cu oițe purtat de Prințesa Diana. Suma fabuloasă de la care pornește licitanția...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi îndrăgostiți
Cine este Denis, iubitul Oanei Tomoioagă de la Asia Express, și cu ce se ocupă. Imagini romantice cu cei doi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că eram susținută”
Andreea Popescu spune adevărul despre banii din căsnicia cu milionarul Rareș Cojoc: „Lumea avea impresia că...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat
Se strânge lațul în jurul lui Ilie Bolojan! Cristina Trăilă, primele declaraţii în calitate de inculpat BZI
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere 
Fraudă de 7 milioane de euro pe Dunăre cu remorchere  Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic
Fructul românesc de vară care se vinde cu 40 de lei/kg în prag de noiembrie. Fermierii culeg tone zilnic Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x