El prinţ al fotbalului, ea prinţesă a catwalk-ului! Cristiano Ronaldo şi Alessandra Ambrosio au pozat pentru GQ, într-o ediţie specială a revistei americane
Starul de la Real Madrid Cristiano Ronaldo şi fotomodelul Victoria’s Secret Alessandra Ambrosio au, de departe, cele mai invidiate trupuri din lume, iar imaginile de mai sus demonstrează şi de ce.
Superba braziliancă apare chiar şi topless, spre deliciul bărbaţilor din întreaga lume. "Şedinţa foto cu Alessandra a fost uimitoare pentru mine, ea este cu adevărat fantastică şi face o treabă foarte bună", a postat Cristiano Ronaldo pe o reţea de socializare. Alessandra s-a arătat și ea încântată: "Cristiano este o persoană uimitoare, un super tip şi sper că veţi admira ce a ieşit".
Jurnaliştii americani au numai cuvinte de laudă la adresa celor doi, iar despre Ronaldo spun că deşi a pierdut Balonul de Aur, acesta merită pe deplin Premiul Nobel pentru perfecţiune fizică.