Antena Căutare

„Nevasta disperată” Eva Longoria arată extraordinar, deși mai are puțin și naște! Va fi cea mai sexy mămică de la Hollywood!

Celebra actriță Eva Longoria, cea care a făcut furori cu rolul interpretat în serialul ”Neveste Disperate”, mai are o lună până își va ține bebelușul în brațe. Cu toate astea, Eva arată minunat, iar pe chip i se citește fericirea.

Celebra actriță Eva Longoria, cea care a făcut furori cu rolul interpretat în serialul ”Neveste Disperate”, mai are o lună până își va ține bebelușul în brațe. Cu toate astea, Eva arată minunat, iar pe chip i se citește fericirea.

Cu burtica din ce în ce mai evidentă, Eva a apărut la un eveniment organizat de Global Gift Foundation Women’s Empowerment, strălucitoare, într-o rochie scurtă, neagră, cu volane. Mai exact, rochița era mulată pe burtă și se termina deasupra genunchiului cu un volan din dantelă. Chiar dacă nu sunt neaparat comode, Eva nu a renunțat la tocurile cui. Cum e și normal, actrița are forme voluptuoase și un chip pe care i se poate citi fericirea și nerăbdarea.

„Nevasta disperată” Eva Longoria arată extraordinar, deși mai are puțin și naște! Va fi cea mai sexy mămică de la Hollywood!

”Nu am pregătit nimic deocamdată. Sunt pe drumuri și nu am avut timp ca să găsesc o bonă sau să aleg un nume”, a mărturisit actrița, care a mărturisit că a pregătit petrecerea dinainte de venirea pe lume a bebelușului.

Articolul continuă după reclamă

”Petrecerea baby shower va fi în mai. Era singurul weekend pe care-l aveam liber”, a mai povestit ea.

„Nevasta disperată” Eva Longoria arată extraordinar, deși mai are puțin și naște! Va fi cea mai sexy mămică de la Hollywood!

Pentru Eva Longoria va fi primul copil, dar pentru Jose Baston, iubitul ei, al patrulea. Bărbatul mai are o fată de 22 de ani și pe gemenii Mariana și Jose, de 14 ani.

Veste bombă în showbiz! Un cunoscut cântăreț a recunoscut: „Sunt HOMOSEXUAL”!... Oana Lis, dezvăluire șocantă despre soțul său: "Mă rog la Dumnezeu să mai vorbesc cu el..."...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Declarația sfâșietoare făcută cu doar patru zile înainte de deces
Dolly Parton a murit la 80 de ani. Declarația sfâșietoare făcută cu doar patru zile înainte de deces
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Câți bani a donat Gigi Becali la Muntele Athos. Suma este fabuloasă: „M-am dus ani de zile acolo”
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită: „Cine e în pielea goală?”
Moment jenant în Senat: Vasile Blaga a apărut în fața colegilor dezbrăcat. Nu știa că are camera pornită:... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!”
Sorin Grindeanu lansează un atac dur la adresa lui Ilie Bolojan! „Îți lipsesc aproape 40 DE MILIARDE, Ilie!” BZI
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026
Cât câștigă un șofer de Uber sau Bolt în România, în 2026 Jurnalul
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat
Corsetul nu mai e doar pentru seară: 5 ținute ultra-fashion care îl fac surprinzător de ușor de purtat Kudika
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică
Bolile care se pot moșteni de la mamă la fiică Redactia.ro
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte.
Stațiunea în care turiştii se pot caza cu 39 de lei pe noapte. "Litoralul pentru Toți" revine din septembrie Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x