Antena Căutare

Numai tată să nu fii și să treci prin așa ceva! Ce s-a ales de Mihai Onilă, fostul membru al trupei Axxa, la jumătate de an de la moartea fetiței sale

Durere cum nu se poate mai mare pentru Mihai Onilă, fost component al trupei Axxa, din care a făcut parte și Dinu Maxer. În noaptea de miercuri spre joi, 23 noiembrie, fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat. De atunci, artistul a încercat să treacă peste cea mai grea încercare din viața unui părinte.

Durere cum nu se poate mai mare pentru Mihai Onilă, fost component al trupei Axxa, din care a făcut parte și Dinu Maxer. În noaptea de miercuri spre joi, 23 noiembrie, fetița lui de doar 10 ani, Ioana Emily Hope, a decedat. De atunci, artistul a încercat să treacă peste cea mai grea încercare din viața unui părinte.

Resemnat și împăcat, Mihai vrea să îi ajute și pe alții, oferindu-le cursuri de vindecare și purificare energetică. Totodată, muzica îi alină sufletul greu încercat.

„Din timp în timp, ca şi viaţă care se naşte şi mai apoi moare, stadii şi stagii din viaţă noastră încep şi ajung la un sfârşi ! Se apropie un nou final şi un nou început pentru mine şi pentru viaţa mea. Vă invit să ne vedem în număr cât mai mare la Cursurile de Reiki pe care le voi ţine în dată de 25 Mai la Bucureşti sau cu orice fel de alte probleme aveţi nevoie de mine, eu voi fi în ţară de pe dată de 24 până pe 26 Mai...Nu ştiu ce plan pregăteşte Tatăl Ceresc pentru mine, dar se pare că un timp nu voi mai fi prezent în ţară...Vă aştept cu mult drag şi cu multă iubire să va dau din Lumina mea!”, a fost mesajul postat pe o rețea de socializare.

Vă reamintim că micuța a murit sub privirile neputincioase ale părinților ei din cauza unei boli necruțătoare.

Articolul continuă după reclamă
Cum își alintă Tudor de la Fly Project soția! I-a găsit o poreclă care o scoate din sărite... Ele sunt vedetele pe care soţii le ţin în puf! Au celebritate, frumuseţe şi mulţi... bani...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Vedetele care părăsesc în liniște America. Unde s-au mutat și de ce au ales să-și înceapă o nouă viață departe de SUA
Vedetele care părăsesc în liniște America. Unde s-au mutat și de ce au ales să-și înceapă o nouă viață...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
A prezis victoria lui Trump și războiul cu Iranul. Acum face o previziune surprinzătoare despre Lionel Messi
A prezis victoria lui Trump și războiul cu Iranul. Acum face o previziune surprinzătoare despre Lionel Messi
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x