Antena Căutare

Numele reale ale vedetelor de la Hollywood. Cum se numesc, de fapt, Lady Gaga sau Miley Cyrus

Sunt talentate şi cunoscute de întreaga lume! Însă vedetele de peste Ocean ascund multe secrete. Iar unul dintre ele se referă la numele lor real. Multe celebrităţi au considerat că cel din acte nu le aduce prea mari servicii, aşa că şi-au ales nişte nume care să le aducă succesul.

Sunt talentate şi cunoscute de întreaga lume! Însă vedetele de peste Ocean ascund multe secrete. Iar unul dintre ele se referă la numele lor real. Multe celebrităţi au considerat că cel din acte nu le aduce prea mari servicii, aşa că şi-au ales nişte nume care să le aducă succesul. Ceea ce s-a şi întâmplat.

Miley Cyrus are peste 75 de milioane fani care o urmăresc pe Instagram. Chiar şi aşa, foarte puţin sunt cei care ştiu că numele ei de botez este Destiny Hope Cyrus. Care în traducere înseamnă Destin şi Speranţă. A fost poreclită Miley, care este prescurtare de la Smiley, în copilărie. Iar asta pentru că avea în permanenţă zâmbetul pe buze.

Numele real al lui Lady Gaga este Stefani Joanne Angelina. Artista s-a lansat, însă, ca Lady Gaga după ce producătorul ei a vrut să îi trimită un mesaj despre Radio Gaga, melodia legendarei trupe Queen, dar funcţia de autocorect a telefonului a schimbat denumirea în Lady Gaga.

Câştigător a două premii Grammy, Stevie Wonder a primit la 11 ani numele de scenă pe care îl poartă cu multă mândrie şi azi. Artistul a fost numit Wonder, care înseamnă "Minune" de un producător uimit de talentul său. Însă numele lui real este Stevland Hardaway Morris.

Nu doar cântăreţii au adoptat un nume de scenă ci şi actorii. Nicolas Cage a renunţat la numele de botez, Nicolas Kim Coppola, pentru a nu fi acuzat că s-ar baza în carieră pe unchiul său, marele regizor american Francis Ford Coppola. Iar Mickey Rourke, pe numele lui real Philip Andre Rourke, a primit porecla de Mikey de la tatăl său care era un fan înrăit al jucătorului de baseball Mickey Mantle.

Citește mai mult pe Observator.tv!

Dana Marijuana s-a întors și fanilor nu le vine să creadă! Cum arată acum „cea mai fidelă fată”... Serghei Mizil, durere cumplită: „A murit la ora 12 noaptea. E o durere mult prea mare”...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Conflictul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu continuă. Cum a ajuns fiul lor cel mare în centrul tensiunilor
Conflictul dintre Gabi Bădălău și Claudia Pătrășcanu continuă. Cum a ajuns fiul lor cel mare în centrul...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cine este soția lui Alex Fotea, producătorul „Insula Iubirii”. Povestea lor de dragoste a început pe platourile de filmare
Cine este soția lui Alex Fotea, producătorul „Insula Iubirii”. Povestea lor de dragoste a început pe...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x