Antena Căutare

O recunoaşteţi? Este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare "Observator"

A venit hotărâtă din Gorj să cucerească Bucureştiul, a cochetat cu modelling-ul, însă a rămas la prima dragostea: televiziunea

A venit hotărâtă din Gorj să cucerească Bucureştiul, a cochetat cu modelling-ul, însă a rămas la prima dragostea: televiziunea

Octavia Geamănu, căci despre ea este vorba, a intrat în presă din postura de redactor la ziarul "Impact în Gorj". După doi ani a decis să intre în televiziune şi a luat castingul la Antena 1. Aşa a ajuns ca, în fiecare seară, de luni până vineri să ne aducă cele mai frumoase poveşti în cadrul Observatorului Special.

Sportul i-a plăcut de mică, a făcut parte din echipa de teatru a facultăţii, însă în final a ales jurnalismul. Nu poate uita nopţile nedormite de pe teren, inundaţiile sau incendiile din miez de noapte."Am visat să fiu manechin ca păpuşile Barbie cu care mă jucam, să fiu actriţă ca cei pe care îi vedeam la televizor, să cânt ca cei pe care îi auzeam la radio, să prezint ştirile ca frumoasele doamne pe care le urmăream cu mare atenţie şi mă întrebam cum de nu se încurcă niciodată când vorbesc atât de repede. Sunt norocoasă că mi-am împlinit visurile copilăriei".

Îşi aminteşte cu plăcere de cursele infernale pentru a obţine câteva declaraţii de la Rolling Stones, Kylie Minogue sau James Hatfield de la Metallica.

Articolul continuă după reclamă

Când vorbeşte despre o zi obişnuită din viaţa ei, Octavia recunoaşte ca o petrece în redacţie. "Mă vezi pregătindu-mi materialele, punând zeci de întrebări colegilor mei". Zilele libere înseamnă citit, muzică, gătit sau alergat.

Amalia, horoscopeasa de la ”Neatza”, este și era SENZAȚIONALĂĂĂ: Iată cum arăta la 16 ani, când înCÂNTA alături de Blaxy... Zi specială pentru Andreea Bănică! Fetiţa ei, Sofia, împlineşte cinci ani!...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Nelu Vlad, solistul trupei Azur, nevoit să își vândă terenul din Băile Tușnad. Cât cere pe el: „Timpul nu îmi mai permite”
Nelu Vlad, solistul trupei Azur, nevoit să își vândă terenul din Băile Tușnad. Cât cere pe el: „Timpul nu...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum a surprins-o Dani Oțil pe soția lui în vacanță. Gabriela Prisăcariu, apariție impecabilă în costum de baie
Cum a surprins-o Dani Oțil pe soția lui în vacanță. Gabriela Prisăcariu, apariție impecabilă în costum de baie
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi
Selahattin Paşalı și Lara Paşalı se află în vacanță în Bodrum. Ce au observat fanii la ce doi Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am leșinat!”
Cine este românca prezentă pe scenă lângă Trump la finala Mondialului: „Când a venit la mine Yamal… am... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu
Alertă meteo în România! Temperaturi extreme și furtuni puternice. Șapte județe, sub cod roșu Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană
După ce i-au fost descoperite mesajele vechi de pe Instagram, o regină a frumuseții a rămas fără coroană Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani 
Cheia unei vieți mai lungi, ascunsă într-un organ ignorat de medicină zeci de ani  Jurnalul
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru
Ce salariu, proprietăți și credite a declarat Mirabela Grădinaru Kudika
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca ....
Ce să nu arunci SUB NICI O FORMA din casă astăzi, de Schimbarea la Față . Se spune ca .... Redactia.ro
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România
A cincea zi la rând de recorduri meteo. Unde s-a înregistrat cea mai caldă dimineață din România Observator
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou
Cauze ascunse ale oboselii cronice în rândul persoanelor cu joburi sedentare la birou MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune
Dezvoltarea intuiției la copii: Cum să-ți înveți copilul să își asculte intuiția și să ia decizii bune DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x