Antena Căutare

Prințul Louis se pregătește pentru unul dintre cele mai importante momente. Ce se va întâmplă cu micuțul, chiar de Crăciun

După moartea Reginei Elisabeta a II-a, anul acesta va fi diferit și în plus, machează câteva premiere. Ce se întâmplă cu tradițiile de Crăciun pe care aceștia le respectau cu sfințenie.

Crăciunul din acest an marchează o premieră pentru Prințul Louis. Ce tradiție trebuie să respecte mezinul familiei regale. | Profimedia

Nu doar oamenii din lumea întreagă se pregătesc pentru Sărbători, ci și Familia Regală Britanică este pe ultima sută de metri cu pregătirile pentru Crăciun. După moartea Reginei Elisabeta a II-a, anul acesta va fi, cu siguranță, diferit și în plus, machează câteva premiere, iar una dintre acestea îl privește chiar pe mezinul familiei.

Ce se va întâmpla cu Prințul Louis la Crăciunul din acest an. Este prima dată pentru micuț

Mezinul Prințului William și al Prințesei Kate a împlinit în luna aprilie 4 ani și se pare că deja e pregătit să își intre în rolul impus de familia în care s-a născut. Prințul Louis e pregătit să le calce pe urme fraților săi mai mari, iar Crăciunul de anul acesta reprezintă o premieră pentru el.

În timp ce copiii de vârsta lui au emoții că se vor întâli cu Moș Crăciu, micuțul urmează să se alăture pentru prima dată familiei regale la plimbarea tradițională de Crăciun către biserică, transmite OK! Magazine.

Articolul continuă după reclamă

Potrivit tradiției, la sfârșitul fiecărui an, toată familia se reunește și merge împreună la slujba de la Crăciun, ținută la biserica Sf. Maria Magdalena din Sandringham. Ce este diferit acum, este că de această dată, sunt așteptați și cei mai tineri.

Astfel, acesta este primul an în care Prințul Louis alături de frații săi mai mari și de părinții lor vor lua parte în formulă completă.

Citește și: Prințul Louis își va schimba numele. Cum se va numi meziul Ducilor de Cambridge

În ultimii ani, publicul s-a bucurat să-i vadă pe Prințul și Prințesa de Wales împreună cu Prințul George și Prințesa Charlotte, îmbrăcați elegant pentru acesastă zi specială, dar acum se aștepată la un adevărat „show”.

Judecând după boacănele făcute de mezinul Familiei Regale Britanice la Jubileului de platină, oamenii din întreaga lume au privile ațintite asupra sa.

Regele Charles al III-lea continuă tradiția de Crăciun a Reginei Elisabeta a II-a

Deși a fost un an greu pentru familia regală. timp în care au apărut multe schimbrări, se pare că Regele Charles al III-lea nu vrea să renunțe la spiritul Sărbătorilor. Potrivit People.com, noul monarh va respecta tradițiile de Crăciun, vechi de zeci de ani și va găzdui Crăciunul la Sandringham, îndrăgita moșie a regretatei sale mame.

În timpul vieții ei, aceasta obișnuia să ia trenul de la Londra la Norfolk în decembrie pentru a petrece Crăciunul la reședința de la țară. De obicei, ea rămânea la Sandringham până la aniversarea morții tatălui ei, regele George al VI-lea, și a urcării ei pe tron, de la începutul lunii februarie.

Din cauza pandemiei, familia a petrecut separat Sărbătorile, însă acum, Regele Charles se va alătura va merge la Sandringham alături de ceilalți membri ai familiei, inclusiv frații săi – Prințesa Anne, Prințul Andrew și Prințul Edward – precum și fiul său, Prințul William, nora Kate Middleton și copiii lor.

Citește și: Prințul William și Kate Middleton au lansat felicitarea de Crăciun. Detaliul ascuns din imaginea în care apar alături de copii

La fiecare Crăciun, aceștia merg la biserica St. Mary Magdalene pentru Slujba de Liturghie, apoi îi salută pe cei prezenți. Ulterior, se întorc la Sandringham pentru a se bucura de o sărbătoare tradițională a curcanului.

Anul acesta, Regele Charles va înregistra prima sa transmisiune de Crăciun, pe care familia o urmărește în mod tradițional la ora 15.00, ora locală.

De asemenea, luna trecută, Royal Collection Trust a dezvăluit decorul de Crăciun de la Castelul Windsor. Vizitatorii pot vizita expozițiile ornamentate din casa ancestrală a familiei regale britanice până pe 2 ianuarie 2023.

Imagini din locuința lui Adrian Minune de la Ștefănești. Cum arată casa în care stă alături de familie... Liviu Vârciu se confruntă cu probleme de sănătate. Ce a pățit prezentatorul de la Prețul cel bun: „De două zile sunt pra...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au descoperit în locuință
Primele imagini din apartamentul cumpărat de Vlad Gherman și Oana Moșneagu. Au început renovările. Ce au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cum arată viața Mihaelei Borcea la 15 ani de la divorțul de Cristi Borcea. Schimbarea majoră prin care a trecut
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă
Ramona de la Clejani s-a căsătorit. Primele imagini cu ea în rochie de mireasă Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai și trebuiau dați înapoi
Au dispărut 700.000 de euro din biroul Vămii Otopeni. Fuseseră confiscați de la un bărbat care venea din Dubai... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis
Satul pitoresc unde case de 100 mp costă cât o maşină. Unii proprietari le oferă chiar pe gratis Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x