Antena Căutare

Radu Vâlcan, imaginea amuzantă cu el “căzut la datorie”. În ce ipostază l-a surprins soția sa

Radu Vâlcan, prezentatorul de la Insula Iubirii, este acum tată de trei băieți, după ce soția lui a născut în urmă cu aproximativ 4 luni. Acum cei doi soți se bucură de viața în cinci.

Radu Vâlcan, prezentatorul de la Insula Iubirii, este acum tată de trei băieți, după ce soția lui a născut în urmă cu aproximativ 4 luni. Acum cei doi soți se bucură de viața în cinci. | Instagram

Radu Vâlcan face față cu brio provocării de a fi tătic de 3 băieți și pare că se distrează mereu copios, așa cum îi lasă pe fani să vadă din toate filmulețele și pozele pe care le postează pe Instagram.

În urmă cu puțin timp, prezentatorul de la Insula Iubirii a fost fotogrfiat de soția lui în timp ce adormise alături de băieții lui cei mari. Radu a adormit pe neașteptate în timp ce încerca, de fapt, să îi adoarmă pe băieți.

Radu Vâlcan, ipostaza amuzantă în care a fost surprins alături de copii

Soția lui a fost acolo să surpindă momentul, iar prezentatorul TV a postat fotografia cu descrierea “Mi-au spus copiii o poveste frumoasă! Noapte bună! 🤭☺️”.

Articolul continuă după reclamă

Urmăritorii săi s-au amuzat teribil atunci când au văzut fotografia, iar mulți l-au felicitat pentru familia frumoasă pe care o are.

Citește și: Radu Vâlcan, prima vacanță în cinci. Ce spune proaspătul tătic despre vacanța la mare alături de soția sa și cei 3 fii

“Cazut la datorie 😀”

“Ioiii,pare rupt...🤭”

“Era rupt de somn 😂😂”

“Lasă-l să doarmă. !!!!!!!”

Momentele dificile prin care a trecut Radu Vâlcan și familia lui

Radu Vâlcan se poate considera un bărbat norocos, având o familie numeroasă și iubitoare căreia îi poate dedica tot timpul său liber.

Radu Vâlcan și soția sa, Adela Popescu, trăiesc unele dintre cele mai frumoase perioade, după ce al treilea lor băiat a venit pe lume de curând. Celebrul prezentator TV de la Antena 1 și soția lui au întâmpinat nașterea copilului lor în luna iulie, iar acum le dedică tot timpul micuților lor.

Din nefericire, în luna septembrie, Radu Vâlcan, soția lui și micuțul Adrian au fost testați pozitiv cu noul coronavirus.

Citește și: Radu Vâlcan, fotografia emoționantă alături de soția lui. Aceștia au mers la plimbare fiul nou născut

“Așa arată doi oameni din trei de aici din casă care au luat acest virus. Ne simțim foarte bine, totul e bine și eu sunt și vaccinat. Poate ăsta este motivul pentru care am făcut o formă ușoară. Ne bucurăm de vremea asta frumoasă”, a declarat pe Instagram Stories Radu Vâlcan la acea vreme, în timp ce alături de el se afla și soția sa, Adela Popescu.

Din cauza diagnosticării lor cu Covid, frumosul cuplu s-a văzut nevoit să amâne botezul lui Adrian.

Radu Vâlcan este un părinte foarte dedicat creșterii celor trei copii ai săi și după recuperarea post-Covid, prezentatorul a continuat să o ajute foarte mult pe soția lui cu creșterea fiilor lor. În prezent, cei cinci se bucură foarte mult de timpul petrecut împreună.

Viorel Șipoș de la 3 Sud Est a devenit tată pentru a doua oară. Modul inedit prin care a dat vestea cea mare... Joseph Baena, complet transformat din punct de vedere fizic. Ce fotografie a postat fiul lui Arnold Schwarzenegger...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Oana Roman, transformare vizibilă! Vedeta și-a etalat silueta în ținute elegante și a dezvăluit ce mărimi poartă acum
Oana Roman, transformare vizibilă! Vedeta și-a etalat silueta în ținute elegante și a dezvăluit ce mărimi...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ian Ziering, celebrul actor din „Beverly Hills, 90210”, a dat în judecată un post TV. Suma uriașă pe care susține că nu a primit-o
Ian Ziering, celebrul actor din „Beverly Hills, 90210”, a dat în judecată un post TV. Suma uriașă pe care...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței
Mama lui Valerie Lungu a luat o decizie neașteptată! Victoria Lungu a anunțat că vinde hainele influenceriței Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de la Baia de Fier din 2027
„E mai valoros ca aurul pentru industria de apărare”. Daniel Zamfir vrea să înceapă exploatarea grafitului de... Antena3.ro
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... useit
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD!
Sondajul care dă bătăi de cap marilor partide! AUR este lider, dar PNL şi USR la un loc nu au cât PSD! BZI
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles
Ultima zi a lui Kovesi la șefia Parchetului European. „Zeița anticorupție” e supărată pe Bruxelles Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns
Ciupercă rară, care pare că se hrăneşte cu radiaţii, descoperită în zona interzisă din Cernobîl. Riscul ascuns Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x