Fină, elegantă, mereu cu vorbele la ea și, în plus de asta, cu BAC-ul luat, Lorena Luchian a devenit una dintre cele mai apreciate prezențe feminine din showbizul românesc.
Fiecare apariție a Lorenei la „În puii mei” reprezintă o desfătare a minții și a ochiului. Blonda îndrăgostită nebunește de sufletul lui Roby Roberto, excentricul personaj creat de Mihai Bendeac, este considerată una dintre marile speranțe ale scenei românești. Talentul său nu poate fi pus la îndoială, iar cooptarea sa în rândul trupei de la Naționalul din București este dovada valorii sale profesionale. Atunci când nu este Danela, superba blondă dă replica marilor actori ai țării, iar cei care se pricep spun că interpretările sale sunt fără cusur.
Astăzi, Lorena își sărbătorește ziua de naștere, iar noi, cei care o admirăm atât pe scenă cât și pe micul ecran nu putem decât să o aplaudăm la scenă deschisă și să-i urmăm un sincer „La mulți ani!”.