Antena Căutare

What's Up luat pe sus de poliție, după ce și-a snopit iubit în bătaie. Acestuia i s-a făcut dosar penal!

Cântăreţul What's Up este în centrul unui scandal. El a ajuns aseară pe mâna poliţiştilor, după ce iubita sa a sunat la 112 şi a cerut ajutor, pentru că ar fi bătut-o. Mai mult, când agenţii au ajuns la locuinţa tinerei, artistul ar fi fost agresiv chiar şi cu ei.

Ca urmare, l-au reţinut şi l-au dus la audieri. Surpriză însă, la final i-au dat drumul, pentru că tânăra nu a mai recunoscut nimic. Ba chiar cei doi au plecat împreună.

Puţin după ora 18, o femeie a sunat la 112 şi a cerut ajutor, spunând că este agresată de fostul său iubit. Imediat, poliţiştii au plecat să facă verificări şi au descoperit că era vorba chiar de What`s Up. Tânăra se numeşte Alice Badea şi este violonistă.

Când a văzut echipajul de poliţie la uşa apartamentului, cântăreţul şi-a ieşit din minţi şi a devenit agresiv chiar şi cu agenţii. Aşa că aceştia s-au văzut nevoiţi să-i pună cătuşele şi l-au dus la secţie, unde a fost audiat mai bine de trei ore.

De la poliţie, What s Up a fost dus apoi la Parchetul General. Surpriză, însă, de aici a ieşit fără cătuşe şi, mai mult, a plecat chiar cu iubita sa, care nu a mai depus plângere. Potrivit unor surse, procurorii i-ar fi deschis cântăreţului dosar penal pentru ultraj, pentru că i-a ameninţat pe poliţişti.

În primele imagini după incident, şi artistul apare cu mai multe răni pe faţă şi pe gât, semn că şi el a fost agresat. Însă tânăra a negat, la Antena Stars, că l-ar fi atacat. Ba mai mult, nici nu a mai recunoscut că a sunat la 112. A declarat doar că au avut discuţii în contradictoriu.

What s Up, pe numele său Marius Marian Ivancea, şi Alice Badea şi-au făcut relaţia publică la începutul lunii septembrie. Atunci, cântăreţul a postat o poză cu violonista şi a scris că şi-a găsit jumătatea. Anunţul a venit la puţin timp după despărţirea de fosta soţie, cu care a fost împreună nouă ani. Aceasta s-a arătat surprinsă de incident.

În urmă cu cinci ani, cântăreţul a fost implicat într-un alt scandal. Ar fi bătut-o şi pe fosta soţie, în faţa unui restaurant din Centrul Vechi. Însă aceasta i-a luat apărarea şi a susţinut că a fost doar o joacă.

A fost dus la Poliție în CĂTUȘE. Șoc total în showbiz-ul românesc! Artisul este acuzat că și-ar fi agresat iubita... Doliu în muzică! A murit solista trupei Roxette. Marie Fredriksson avea 61 de ani și suferea de cancer pe creier...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au stârnit revoltă
Andreea Marin, prima reacție după valul de critici despre munca neplătită. Ce spune despre declarațiile care au...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc am avut”
Cum arată casa Gabrielei Cristea din Italia, după începerea lucrărilor de renovare. Vedeta, surprinsă: „Șoc...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi
Românul celebru și-a scos conacul la vânzare! Cât cere pentru vila din Sinaia cu 6 camere și 7 băi AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei
Fiica Ancăi Serea a venit în România pentru două zile! Cum și-au petrecut timpul Sarah și mama ei Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor
Un preot din Italia a venit cu un grup de enoriași în România ca să vadă cum arată țara de unde vin badantele lor Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor
Reforma administrativă a PSD! Cât ar economisi statul din comasarea primăriilor BZI
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte între Dealul Patriarhiei și Arestul Central
„Slavă ție, Căline!”. Când Sfântul Dumitru e transformat în agent al lui Georgescu. Reportaj de noapte... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult
Meseria plătită cu 6.000 €/lună pe care nimeni nu o vrea. De nevoie, angajatorii sunt dispuşi să dea mai mult Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x