Antena Căutare

În această seară la ,,The Wall- Marele Zid”. O luptă tensionantă cu un scop măreț

Eugen și Noemi, cuplul care ajunge azi în fața Marelui Zid, sunt doi oameni frumoși ce au o chimie incredibilă și un plan comun: de a-i ajuta pe cei din jur. De la ora 20:00 pe Antena 1, telespectatorii vor cunoaște povestea unei echipe care va lupta umăr lângă umăr să câștige, chiar dacă motivația din spatele participării lor în concurs nu are un scop personal.

Eugen și Noemi, cuplul care ajunge azi în fața Marelui Zid, sunt doi oameni frumoși ce au o chimie incredibilă și un plan comun: de a-i ajuta pe cei din jur. De la ora 20:00 pe Antena 1, telespectatorii vor cunoaște povestea unei echipe care va lupta umăr lângă umăr să câștige, chiar dacă motivația din spatele participării lor în concurs nu are un scop personal.

Clujenii vor să transforme comunitatea și sunt inițiatorii unor proiecte mărețe, care le-au ușurat traiul nevăzătorilor. Eugen a avut ideea să construiască machete 3D, prin care cei ce suferă de lipsa vederii să își poată imagina cum arată lumea în care trăiesc:

,,Am văzut într-o zi cum cineva se confruntă cu dezorientarea și deși l-am ajutat pe moment cu indicații am vrut să fac mai mult. Așa m-am gândit să refac imaginea orașului prin intermediul unor machete- cu piețe, străzi și tot ce se poate pentru a-i ajuta cât mai mult.”, declară concurentul.

Articolul continuă după reclamă

Dar aceste imprimante speciale necesită materie primă, iar tehnologia upgrade-uri, de aceea au nevoie de o sumă care să le asigure continuarea acestui proiect special. Vor să investească, atât suflet cât și resurse materiale, doar pentru a ajuta comunitatea..

Cei doi au planuri mari și multe visuri, iar zi de zi provoacă societatea să se transforme într-o versiune mai bună, care ține cont de fiecare individ. În această seară Marele Zid ar putea să le schimbe destinul, dar nu înainte de o confruntare plină de emoții și tensiune.

De la ora 20:00, telespectatorii Antenei 1 vor putea afla ce verdict ascunde această luptă a unei echipe care își dorește să acorde celor din jur o șanșă la un viitor mai bun.

O singură bilă, o sumă înjumătățită și un cuplu învingător la „The Wall”!... A fost un joc greu, le-a pus nervii la încercare, însă au terminat tot împreună! Eugen și Noemi au plecat acasă cu 8.110...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

The Wall ține publicul într-un suspans incredibil: o combinație între quiz-show, noroc și strategie, într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Unul dintre cele mai de succes game-show-uri  ale momentului, „The Wall” este șansa de a-și schimba viața într-o singură seară  tuturor celor care acceptă provocarea Marelui Zid de la Antena 1. 
 

Nu trebuie sa pierzi The Wall - Marele Zid! Nu esti in fata televizorului? Urmareste LIVE pe AntenaPlay: https://goo.gl/sBfM6g, de pe smartphone, tableta sau laptop.

Citește și
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la "The Wall-Marele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat  la proba,
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat la proba,"Cădere liberă". Cei doi luptă la "The Wall-Marele Zid," pentru...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot
Imagini cu Eduard Vlădescu la locul de muncă! Cum arată ispita de la Insula Iubirii în uniforma de pilot Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap uman pe un corp nou
Obsedat de nemurire, Putin l-a atras în Rusia pe un doctor chinez care spune că poate să facă transplant de cap... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză
Horoscop noiembrie 2026: care zodii au familia în prim-plan și care trebuie să își țină cariera pe pauză Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor
Doi soţi au găsit dispozitive de filmare, într-o cabană din Avrig. Ar fi fost spionaţi chiar de prietenii lor Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x