Antena Căutare

Sunt tineri, visători și se completează perfect. Andreea și Cătălin își testează limitele, în felul caracteristic, și speră să dea Zidul gata: "El m-a văzut că dau din coadă"

S-au cunoscut acum șapte ani la o petrecere, iar destinul i-a readus un an mai târziu în același loc. Ca printr-o coincidență fericită, și-au dat seama că între ei există o chimie pe care nu o pot nega, așa că au ales să devină o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

S-au cunoscut acum șapte ani la o petrecere, iar destinul i-a readus un an mai târziu în același loc. Ca printr-o coincidență fericită, și-au dat seama că între ei există o chimie pe care nu o pot nega, așa că au ales să devină o echipă în adevăratul sens al cuvântului.

Andreea îl consideră pe Cătălin ,,partenerul ei de aventuri” și pentru că amândoi sunt persoane care nu se regăsesc în rutină, s-au decis să se înscrie într-o competiție în care imprevizibilul și emoțiile fluctuante îi vor ține cu sufletul la gură. După șase ani de relație, par că se știu dintotdeauna și au încredere completă unul în celălalt, de aceea mărturisesc că nu ar trăi această experiență cu nimeni altcineva.

Conexiunea puternică pe care o au îi poate ajuta în seara aceasta, iar caracterul puternic și ambiția amândurora le dă încredere că Marele Zid va ceda în confruntarea cu ei. Iși doresc ca premiul să îi ajute să asigure familiei un viitor material fără griji.

Andreea și Cătălin, dovada vie că dragostea adevărată se naște dintr-o scânteie! Au venit împreună, de mână și au avut p... În ediția de aseară a quiz show-ului de pe Antena 1: Cei mai de temut jucători au pierdut confruntarea cu Marele Zid...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

The Wall ține publicul într-un suspans incredibil: o combinație între quiz-show, noroc și strategie, într-un decor impresionant și interactiv, unde doi coechipieri trebuie sa lucreze împreună pentru a cuceri „The Wall”. Unul dintre cele mai de succes game-show-uri  ale momentului, „The Wall” este șansa de a-și schimba viața într-o singură seară  tuturor celor care acceptă provocarea Marelui Zid de la Antena 1. 
 

Nu trebuie sa pierzi The Wall - Marele Zid! Nu esti in fata televizorului? Urmareste LIVE pe AntenaPlayhttps://goo.gl/sBfM6g, de pe smartphone, tableta sau laptop.

Citește și
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la
Emilia şi Dorin Mirea au avut ghinion la proba a doua! Iată câți bani au adunat cei doi soți la "The Wall-Marele...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat  la proba,
Emilia şi Dorin Mirea au câştigat la proba,"Cădere liberă". Cei doi luptă la "The Wall-Marele Zid," pentru...
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată
Cum arată astăzi Isabella Damla Güvenilir. Actrița din Elif este complet schimbată Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun totul
Cum a ajuns Ilie Dumitrescu să aibă la 57 de ani o greutate mai mică decât avea la 25 de ani. Imaginile care spun... AntenaSport
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce hotărâre a luat Prima Doamnă a Franței
Brigitte Macron, decizie radicală după ce femeile care au susținut că ea s-a născut bărbat au fost achitate. Ce... Elle
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră
O româncă a plătit 500 ron pe noapte pe litoral, dar a fost îngrozită de ce a găsit în cameră Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate. Poliția a deschis o anchetă
Un elicopter a aterizat pe o plajă din Grecia, printre turiști, pentru că un pasager ar fi vrut să înoate.... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din august 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde de euro!”
PNL vrea sesiune parlamentară extraordinară pentru legile PNRR! ”România nu își permite să piardă miliarde... BZI
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei
Cifrele falimentului: la un venit de 1.000 de lei, Termoenergetica cheltuiește 1.076 de lei Jurnalul
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi
Singurul român invitat la nunta anului, alături de Cristiano Ronaldo și Georgina Rodriguez. Cum s-au cunoscut cei doi Kudika
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului
Veste proastă pentru două zodii la început de săptămână. Nimic nu va merge conform planului Redactia.ro
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul
Bărbat din Buzău, prins de radar cu 172 km/h. Poliţia i-a făcut escortă, abia apoi i-a luat permisul Observator
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice
Beneficiile cartofilor copți asupra simptomelor diabetului. Cum pot contribui la gestionarea acestei afecțiuni cronice MediCOOL
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară
Fursecuri cu lămâie și afine, ideale ca desert simplu de vară HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii
Cum să recunoști și să tratezi problemele de vedere la copii DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x