Antena Căutare

”Îmi voi recăpăta complet vocea”! Anunțul făcut de Bono după ce a fost nevoit să întrerupă un concert!

Bono, liderul formaţiei U2, a dat asigurări că îşi va ''recăpăta complet vocea'' după ce a fost nevoit să întrerupă şi apoi să anuleze, în urma unor dificultăţi vocale, un concert pe care l-a susţinut sâmbătă seară la Berlin, relatează luni DPA.

”Îmi voi recăpăta complet vocea”! Anunțul făcut de Bono după ce a fost nevoit să întrerupă un concert!
Bono | cnn.com

Bono, liderul formaţiei U2, a dat asigurări că îşi va ''recăpăta complet vocea'' după ce a fost nevoit să întrerupă şi apoi să anuleze, în urma unor dificultăţi vocale, un concert pe care l-a susţinut sâmbătă seară la Berlin, relatează luni DPA.

''Am fost consultat de un mare doctor şi cu ajutorul său îmi voi recăpăta complet vocea pentru restul turneului'', a anunţat Bono într-un comunicat publicat pe site-ul formaţiei irlandeze. ''Sunt atât de fericit şi de uşurat că a fost exclusă orice problemă serioasă'', a adăugat el.

Artistul în vârstă de 58 de ani a precizat, însă, că ''uşurarea'' sa a fost ''temperată de faptul că publicul din Berlin a fost atât de afectat''.

''Era o atmosferă uimitoare în sală, avea să fie una dintre acele nopţi de neuitat, însă nu din acest motiv... Abia aşteptăm să revenim pe 13 noiembrie'', a anunţat muzicianul.

Bono s-a luptat să-şi recapete vocea în timpul concertului de sâmbătă seară de pe Mercedes-Benz Arena din Berlin, sorbind în mod repetat o băutură fierbinte dintr-un termos, notează DPA.

După interpretarea piesei ''Beautiful Day'' cu ajutorul fanilor pe care i-a încurajat să cânte împreună cu el, Bono a luat o pauză în spatele scenei, însă nu a revenit în faţa publicului.

Fanii au fost informaţi ulterior că show-ul U2 nu va continua.

"Suntem foarte dezamăgiţi de anularea concertului din această seară. Bono era în plină formă şi vocea lui era într-o condiţie excelentă înainte de spectacol, dar, după câteva cântece, a suferit o pierdere totală a vocii", au precizat membrii trupei U2 într-un comunicat publicat pe site-ul formaţiei.

Show-ul de sâmbătă seară era cel de-al doilea concert susţinut de trupa U2 la Berlin în cadrul turneului ''Experience + Innocence Tour''.

Cine a câștigat Cerbul de Aur și cu ce piesă românească... Ozzy Osbourne începe a doua serie de concerte din turneul de adio din Europa!...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Video recomandate
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia)
BeautiFood | Sezonul 3 - Episodul 5: Vânătă umplută (Vânătă Papoutsakia) Marti, 30.04.2024, 10:00
Ai filme bune în AntenaPLAY Vezi acum
Citește și
Ultimele știri
x