„Pentru mine, teatrul românesc nu mai există sau, hai, nu mă mai interesează pe mine. Am crezut din tot sufletul că lucrurile se pot schimba, că există speranţă, că putem să ne reinventăm... Dragii mei, nu putem şi nu vom putea. Adevărul e că suntem o breaslă fără coloană vertebrală. Aşa am fost şi aşa vom muri. Suntem fricoşi, slabi, laşi şi fooarte mulţi suntem netalentaţi”, şi-a început el pledoaria.
În urmă cu doi ani, Manole s-a implicat „în lupta grea de a schimbă ceva în Teatrul Naţional”. Nu a primit sprijin, spune el, din partea colegilor de breaslă, care, mai mult, au insinuat că ar avea o „luptă personală” cu Ion Caramitru, managerul TNB.
„Am crezut că toţi colegii mei îşi doreau asta, ba chiar mizam şi pe dorinţa de schimbare a colegilor din toată ţară. Surpriză? La nivel de vorbe, toată lumea e revoltată, pe la cabine, prin cârciumi, dar când e nevoie să facem concret ceva, toţi fug că nişte potârnichi fără cap... în Naţional mi s-a spus că e o lupta personală, a mea cu domnul Caramitru. Ce luptă personală, dragi colegi? Mă ştiţi de 20 de ani, care ar putea fi motivul? Nu vreau o carieră mai mare (de parcă ar conta în ţară asta), nu vreau mai mulţi bani, nu vreau nici o funcţie în prostia asta de teatru românesc... deci ce lupta personală? V-a plăcut să credeţi asta pentru că în laşitatea voastră trebuia să aveţi o scuză”.
El a subliniat că nu face parte din Uniunea teatrală din România, unde se ascund toţi mediocrii, că nu mai este interesat de Festivalul Naţional de Teatru, critica de specialitate fiind reprezentată de „oameni speriaţi”.
„Nu sunt înscris în UNITER-ul ăsta care, cu tot respectul pentru unii oameni de acolo, e mort şi ascunde toţi mediocri(i) din meseria asta (cu excepţii) şi care este principalul vinovat că nu se schimbă nimic în teatru. Nu mă mai interesează FNT-ul, nu mai cred în critica noastă, oameni speriaţi şi gata să primească orice mână întinsă în vremurile astea grele. Poate că e de înţeles. Nu ştiu... critici care vor şi ei să fie directori pe undeva, dacă se poate. Nu se poate, pentru că ei nu mai înseamnă nimic şi sunt alte structuri mai mari care trebuie să ajungă la putere. Suntem mulţi netalentaţi în meseria asta, actori, regizori, scenografi, critici. Majoritatea vor să fie directori sau ceva, că dacă în meserie tot nu pot face nimic”.
El a continuat: „De ce nu se schimbă teatrul românesc??? De asta. Mediocri(i) se vor apară mereu între ei! Cam asta e! Pe mine unul nu mă mai interesează Teatrul Românesc. Am terminat capitolul asta. Am să-mi fac meseria cum am să pot şi pe unde am să pot”.
În încheiere, el a punctat: „Am să fiu lângă colegii mei Mihai Călin, Diana Dumbravă, Medeea Marinescu pentru a merge mai departe, să reuşim să schimbăm OUG 189, legea managementului pe care directorii şi mulţi critici o susţin încă. Dar atât. Am suferit enorm când am văzut că în lupta noastră de la TNB niciun (aproape niciun coleg din alte teatre nu ne a susţinut). Acum cereţi ajutor! Baftă vă doresc şi ţineţi minte: AVEŢI TEATRUL PE CARE ÎL MERITAŢI!”
Într-un post scriptum, Marius Manole a amintit de Teatrul Bulandra: „Ia fiţi voi cinstiţi şi recunoaşteţi - marii critici, UNITER, actori - cum am lăsat noi Teatrul Bulandra să moară, cum am fost noi toţi martorii acestei crime, unde eraţi atunci? Cum mergeam toţi frumos, în rând, să-l pupăm pe Ducu (pe care toţi l-am iubit), dar nimeni nu era revoltat public. Hai,va rog eu, amintiţi-vă cum aţi lăsat un teatru să moară!”.
Sursa : news.ro
