Antena Căutare

Doru Octavian Dumitru, CONTRAprezentator la iComedy

Unul dintre cei mai renumiţi comici români, Doru Octavian Dumitru, vine vineri, 3 ianuarie, de la ora 22.30, la iComedy, într-o ediţie specială dedicată Noului An

Unul dintre cei mai renumiţi comici români, Doru Octavian Dumitru, vine vineri, 3 ianuarie, de la ora 22.30, la iComedy, într-o ediţie specială dedicată Noului An.

“Eu nu sunt coprezentator. Sunt contraprezentator şi, în general, contra prezentatorilor”, a ţinut el să-i precizeze lui Mikey Hash, colegul său de pupitru, la începutul emisiunii, specificând foarte clar că nu-i plac... prezentatorii.

Cu toate astea, cei doi s-au înţeles bine pe platourile de filmare, chiar dacă Doru nu s-a putut abţine să-l mai “ciupească” pe mult mai tânărul său coleg de prezentare, pe diverse subiecte. Cum ar fi, de exemplu, greutatea lui Mikey. “După cum arăţi, pe tine nu te prea plac caloriile”, i-a spus, la un moment dat.

În ceea ce-l priveşte pe Mikey, el spune că lucrul alături de Doru Octavian Dumitru a fost „o experienţă constructivă pentru toţi”.
Dacă a fost sau nu chimie între Mikey Hash şi Doru Octavian Dumitru, după cum s-a exprimat chiar invitatul special al emisiunii, vedeţi vineri, 3 ianuarie, de la ora 22.30, în ultima ediţie iComedy a acestui sezon.

Articolul continuă după reclamă
Bun venit în culisele celei mai tari petreceri! Momente inedite la Revelionul Starurilor 2014... SuperBingo Metropolis: Vrei să începi anul triplu norocos?...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate
Alimente care conțin mai multă Vitamina C decât portocalele. Ce poți să alegi în fiecare zi pentru sănătate Catine.ro
Declarațiile finale ale primilor clasați în sondaje, în Ediția specială Observator, azi! Numele noului primar, în direct duminică
Declarațiile finale ale primilor clasați în sondaje, în Ediția specială Observator, azi! Numele noului primar,...
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul
Fiul artistei Paulina Rubio ar putea fi trimis într-un internat. Care este motivul Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar nu i-am oferit. Am făcut drumuri pentru românii din sectorul 3
Robert Negoiță, după perchezițiile DNA: I-am făcut un deserviciu fratelui meu, legea prevede despăgubire, dar... Libertatea.ro
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum”
Cu ce a ajuns să se ocupe singura femeia care i-a fost soție lui Ion Țiriac: „E prietena mea și acum” AntenaSport
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a anunțat actrița, care așteaptă al cincilea copil
„Despărțirea de...” Decizia neașteptată luată de Laura Cosoi și soțul ei, Cosmin Curticăpean. Ce a... Elle
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui
Un fotbalist de la Naționala României a devenit tată a doua oară! S-a căsătorit vara trecută cu soția lui Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă
Pâine cu amestec de făină și semințe. Rețetă gustoasă și sănătoasă HelloTaste.ro
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas impresionată de ce a găsit
O femeie a cumpărat cu 3 lei un portofel dintr-un second hand. L-a deschis când a ajuns acasă și a rămas... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din februarie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia
Mircea Lucescu, transportat în străinătate! Medicii români au luat decizia BZI
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara noastră
Bulgarii iar „ne-au luat fața”! Participă în locul României la cel mai important târg de turism din țara... Jurnalul
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români
Cristi Chivu a purtat torța olimpică la Milano-Cortina! Momente de neuitat pentru fanii români Kudika
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe
Nicușor Dan a semnat decretul! Românii spun adio acestei taxe Redactia.ro
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27%
Scădere drastică pe piața imobiliară față de 2025. Orașul cu cele mai scumpe locuințe, pe minus cu 27% Observator
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de floarea-soarelui: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească
Quiche Lorraine cu pui si ciuperci. Rețetă de tartă sărată, din bucătăria franțuzească HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor
De cat timp pentru joaca au nevoie copiii și ce rol are joaca în dezvoltarea copiilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el
Samsung a dezvăluit un Galaxy Z Flip 7 special care nu poate fi cumpărat. Ce utilizatori au acces la el UseIT
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei
Brioșe vanilate cu gem de zmeură în interior, pentru răsfățul dulce al zilei Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x