Antena Căutare

Editie speciala de Paste, sambata aceasta, la Mireasa pentru fiul meu!

Echipa Mireasa pentru fiul meu a fost in vizita la fiecare concurent acasa. Vezi ce surprize li s-au pregatit!

Concurentii Mireasa pentru fiul meu vor avea parte de momente deosebit de emotionante intr-o editie speciala Mireasa pentru fiul meu, difuzata sambata aceasta, de la ora 14.00. Pentru prima oara de la intrarea in competitie, isi vor revedea locurile dragi, iar aceasta surpriza va fi posibila prin intermediul imaginilor deoarece echipa emisiunii a fost in vizita la fiecare concurent acasa.

Cei de acasa vor afla multe noutati despre viata concurentilor, vor descoperi cine sunt cele mai dragi persoane din viata lor, cine le sunt fratii, surorile, prietenii si colegii de scoala. Dar intalnirea cu cei dragi nu se va realiza doar prin intermediul imaginilor, ci si fata in fata, deoarece membrii familiilor concurentilor vor fi prezenti in platoul emisiunii. Tot sambata aceasta, cei de acasa vor descoperi ce parere au familiile concurentilor despre felul in care au evoluat in competitie si daca sunt de acord cu deciziile pe care le-au luat.

Telespectatorii se vor putea intalni cu frumoasa prezentatoare de la Mireasa pentru fiul meu, Mirela Boureanu Vaida, nu numai sambata, ci si in prima zi de Paste, de la ora 16.30, intr-o emisiune editie speciala, "Spendoare de Sarbatoare". Tot in prima zi de Paste, de la 21.40, o vor descoperi pe Mirela Boureanu Vaida in ipostaza de solist vocal in doua momente deosebite la "Varietati de Paste".

De mai bine de 18 ani, Antena 1 este unul dintre cei mai importanti competitori pe piata media din Romania, statut castigat prin respectul pentru telespectatorii pe care i-a tinut mereu aproape. Cu o echipa de oameni deosebiti in spatele camerelor, cu vedete indragite si formate de succes, Antena 1 isi mentine pozitia de lider in programe de divertisment, dand viata spectacolului si oferind inspiratie pentru milioane de telespectatori. Antena 1 face parte din cel mai important grup de media romanesc, dezvoltat organic din resurse proprii, pentru care performanta ramane o valoare constanta.

Ionela Prodan povesteste in editia speciala Acces Direct din aceasta dupa amiaza despre minunea de a-si reveni din coma!... De Pasti, romanii vor petrece in familie alaturi de Antena 1. Vedetele se inghesuie sa cumpere pamant pe Neatza...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x