Antena Căutare

Jurat la iUmor şi protagonistul de la „În puii mei!”, Mihai Bendeac merge la teatru de la 3 ani

Indiferent de personajul pe care a decis să îl interpreteze sau de participarea sa în juriul unei emisiuni, Mihai Bendeac i-a cucerit pe telespectatori cu umorul şi talentul său. Fie că ne referim la show-ul „În puii mei!”, ce va avea premiera noului sezon în această seară, de la 20:30, fie că vorbim despre jurizarea sa de la „iUmor”, emisiune ce va debuta în curând la Antena 1, maestrul comediei, aşa cum a fost supranumit Bendeac, îşi propune şi de această dată să stârnească hohote de râs

Indiferent de personajul pe care a decis să îl interpreteze sau de participarea sa în juriul unei emisiuni, Mihai Bendeac i-a cucerit pe telespectatori cu umorul şi talentul său. Fie că ne referim la show-ul „În puii mei!”, ce va avea premiera noului sezon în această seară, de la 20:30, fie că vorbim despre jurizarea sa de la „iUmor”, emisiune ce va debuta în curând la Antena 1, maestrul comediei, aşa cum a fost supranumit Bendeac, îşi propune şi de această dată să stârnească hohote de râs.

Mihai Bendeac nu crede neapărat în destin, însa a povestit cã “atunci când îmi doresc ceva foarte tare, mã comport ca şi când îl am deja”. Mai mult, crede în “programare mentalã” şi anume atunci când cineva îşi doreşte ceva, crede că se poate întâmpla. “M-am născut să fac teatru” a mãrturisit Mihai în urmă cu ceva vreme, iar intrebat ce va face peste 10 ani, rãspunsul nu a întârziat “Şi mai mult teatru”. Bendeac a moştenit pasiunea pentru teatru de la mama sa, care încă de la vârsta de 3 ani l-a dus la primul spectacol: „Nu-mi amintesc piesa, clar, însă mama îmi povesteşte că cele două ore şi jumătate nu am scos un sunet”.

Momentul în care a simţit că locul lui este acolo a fost în jurul vârstei de 8 ani, când se afla la un spectacol la Teatrul de Comedie: „La un moment dat, unul dintre actori a aruncat câteva monede de pe scenă, iar una dintre ele s-a rostogolit şi a căzut chiar lângă mine. La pauză am mers şi am ridicat-o, deşi mi se părea că face parte dintr-un univers intangibil”, a mai povestit actorul. La 15 ani, când şi-a anunţat familia cã vrea sã dea la teatru, tatãl sãu i-a spus cã mai degrabã îl leagã de calorifer, decât sã îl lase sã aleagã acest drum. La 18 ani, când a intrat la UNATC, tot tatãl sãu era cel care plângea în faţa blocului de bucurie.

În această seară, de la ora 20:30, Mihai Bendeac revine cu un nou sezon al emisiunii „În puii mei!”, la Antena 1, sub sloganul „Te uiţi o seară, râzi o săptămână!”. Sezon după sezon, carismaticul actor şi-a cucerit telespectatorii cu personaje de senzaţie, scheciuri savuroase, muzică şi surprize inedite.

Articolul continuă după reclamă
Spectacol total! Copiii talentați la muzică, dans, gimnastică ritmică și biliard vin la “Next Star”... La doar şase ani, are România la picioare! Luca, băieţelul care a făcut senzaţie la "Next Star", dezvăluiri de...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă și o misiune periculoasă
Inimă sub acoperire, noul serial original semnat Ruxandra Ion, pentru Antena 1: o identitate ascunsă și o misiune...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină!
Poliția a tras mașina vedetei pe dreapta și a folosit imediat drugtestul! Rezultatul: pozitiv la cocaină! AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg”
George Jaguarul a vorbit despre Marcel și presupusa concurență dintre ei: „Eu îl înțeleg” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit împușcat în cap
În ultimele ore de viață, generalul din Armata Română a fost filmat cum bătea o femeie. Apoi a fost găsit... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR
AUR vrea să vină la guvernare! George Simion încearcă să racoleze parlamentari din SOS, POT și UPR BZI
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică
Ce este metoda Feynman și cum te ajută să înveți orice ușor: un laureat Nobel a inventat această tehnică Jurnalul
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile frumoase trebuie să...
Valentin Sanfira, primele declarații după divorțul de Codruța Filip. Artistul refuză scandalul: Lucrurile... Kudika
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de necazuri
Ce să porți în buzunar de Înălțarea Sfintei Cruci. Obiectul despre care bătrânii spuneau că te ferește de... Redactia.ro
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata
Un brutar a dat lovitura în New York cu cel mai banal produs. Preţurile încep de la 50 de euro bucata Observator
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive
Fructe bogate în fibre. Te pot ajuta să previi tulburările digestive MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil
Cum să creezi un ritual zilnic de conectare părinte-copil DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x