Antena Căutare

Mirela Boureanu Vaida, mărturisire emoţionantă: "Am devenit nostalgică! Mi s-a făcut dor de anii aceia!"

Începutul noului an şcolar trezeşte amintiri în fiecare dintre noi, iar pentru Mirela Boureanu Vaida, gazda emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", această perioadă este una deosebit de frumoasă.

Începutul noului an şcolar trezeşte amintiri în fiecare dintre noi, iar pentru Mirela Boureanu Vaida, gazda emisiunii "Mireasă pentru fiul meu", această perioadă este una deosebit de frumoasă.

Articolul continuă după reclamă

„Pentru mine, toți anii de școală au reprezentat o perioadă extraordinar de frumoasă! Nu am perceput nici o secundă școala ca pe o îndatorire sau un coșmar, îmi amintesc că-mi făceau o reală plăcere orele de școală Întâlnirea cu colegii și profesorii, la începutul fiecărui an, era un lucru la care mă gândeam încă de prin august. Mi se făcea dor să-i revăd în lunga vacanță de vară. Am legat prietenii strânse cu colegii de școală iar profesorii mi-au ramans în suflet. Ne-au învățat tot ce știau ei, ne-au transmis niște valori uluitoare de viață, valabile oricând și oriunde. De chiulit, nu prea chiuleam, nici nu se punea problema de așa ceva, aveam mult de învățat și, cum spuneam, ne plăcea asta. În liceu mai mergeam cu colegii la o înghețată sau la un suc, deci, lucruri firești pentru un licean. Uite, acum, că m-ați întrebat despre școală, am devenit nostalgică. Mi s-a făcut dor de anii aceia...” , a mărturisit Mirela Boureanu Vaida.


FOTO: Radu de la "Mireasă pentru fiul meu", în culmea fericirii! Noua lui iubită, o adevărată bombă sexy! În c... Un concurent ratează prima întâlnire cu „Burlăcița” pentru că întârzie...
Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Citește și
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16, din 2 martie
Jurnalista Teodora Tompea se alătură echipei Observator Antena 1. O nouă dimensiune a ştirilor, la Observator 16,...
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani
Chuck Norris a murit. Actorul s-a stins din viață la 86 de ani Catine.ro
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Denise Rifai va face parte din familia de vedete Antena Group, într-un nou format de televiziune!
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta
Dilan Cicek Deniz, singurul star din Turcia la petrecerea lui Elton John. Ce ținută a îmbrăcat vedeta Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI
Donald Trump a anunțat că „se bucură” de moartea unui fost șef FBI Libertatea.ro
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra
„A pierdut tot”. Lovitura uriașă primită de Miodrag Belodedici, după divorțul dureros de Sandra AntenaSport
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai doresc un al doilea copil: „Am zis că se oprește treaba, copilul meu...”
Lavinia Pîrva, noi detalii despre viața de familie. De ce artista și soțul ei, Ștefan Bănică, nu își mai... Elle
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea
Ce s-a ales de Simina Loica, femeia pe care Jador a idolatrizat-o. Manelistul a vărsat multe lacrimi pentru ea Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară HelloTaste.ro
"Acum e apocalipsa. Următoarele luni vor fi măcel". "Scenariul Armaghedon" pentru piața gazelor după ce Qatarul a... Antena3.ro
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii
Milioane de telefoane iPhone ar putea fi în pericol. Cum se pot proteja utilizatorii useit
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!”
Avertismentul lui Ilie Bolojan: „Dacă nu punem frână, țara va fi zdrobită! Datoria a ajuns la 60% din PIB!” BZI
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii
Zodiile norocoase în sezonul Berbecului 2026: cine dă lovitura primăverii Jurnalul
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea
Ce înseamnă Eid Mubarak și cum se transmite corect urarea Kudika
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte
Cine este Natalie Musteață, românca care a luat Oscarul azi noapte Redactia.ro
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată
Reacţia unei turiste din Thailanda, care vede pentru prima dată "tunelul iubirii" din Timişoara Observator
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp
Metode de detoxifiere a organismului. Cum poți elimina în mod natural toxinele din corp MediCOOL
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde
Scallion Pancakes. Rețetă de clătite chinezești cu ceapă verde HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară
Cum să pregătești copilul pentru schimbarea orei de vară DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea
Apple împlinește 50 de ani. Cum a sărbătorit gigantul tech aniversarea UseIT
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară
Melcișori cu urzici și brânză. Rețetă pentru gustări delicioase, de primăvară Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x