Antena Căutare

"Romanii au artisti", proiectul de suflet al lui Mihai Bendeac! Din 10 aprilie, la Antena 1!

Actorul Mihai Bendeac lanseaza, incepand cu data de 10 aprilie, la Antena 1, patru editii dintr-un show interesant botezat "Romanii au artisti". E un proiect vintage, prezentat in alb si negru, dupa cum a dezvaluit chiar el pe pagina sa de Facebook. E un musical, "pentru parinti si bunici", dar si pentru cei tineri.

Dupa ce a facut anuntul despre show, a inceput sa posteze fotograii si filmulete de la repetitii: una e cu el purtand mustata, iar altele cu decoruri si chiar cu scene din spectacole.

Bendeac spune ca a lucrat la cele patru show-uri cu regretatul umorist roman Dan Mihaescu, care s-a stins din viata la sfarsitul lunii ianuarie a.c.

„Asa cum i-am promis lui nenea Dan, voi filma alb-negru, cu aparatura de atunci si oamenii care mai sunt in viata (inclusiv Doina Levintza, sper). Voi conduce, pe toata durata filmarilor, o Dacia 1300 si ma voi imbraca precum in 1970. Altfel, nu pot crea un show cu adevarat vintage. Asadar, in luna aprilie patru show-uri precum in anii frumosi”, a spus Bendeac in mesajul sau.

INFORMARESetările tale privind cookie-urile nu permit afișarea conținutului din această zonă. E necesar să accepți cookie-urile social media pentru afisarea acestui tip de conținut. Modifică setările

Primul episod din "Romanii au artisti" va fi difuzat miercuri, 10 aprilie, la ora 20:30! Pe juratul Mihai Bendeac il puteti vedea si la "Romania Danseaza", in fiecare duminica seara, de la ora 20:30, tot la Antena 1!

Foto & video: facebook.com/bendeac

Articolul continuă după reclamă
TEATRU TV, imagini de arhiva: O noapte furtunoasa, capodopera pentru care Caragiale era sa fie batut mar...... S-a incheiat prima stagiune a proiectului Teatru TV! Celebrarea artistilor romani continua la Antena 1 cu un nou proiect...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la Observator 19
Bursa neagră a mamelor surogat - ancheta exclusivă Observator despre piața ascunsă a mamelor de închiriat, la...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Coșmar Residence, campania care a zguduit mafia imobiliară din România, revine la Observator Antena 1 din 11 iunie
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc
Mert Yazicioglu iubește din nou. Cum arată femeia care l-a cucerit pe actorul turc Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de omul de afaceri Dorin Mateiu, de la Wimbledon: „Nu aș putea să fiu...”
Ce i-a răspuns public Simona Halep lui Alexandru Ion Țiriac după ce acesta a comentat la pozele cu ea, alături de... Elle
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă”
Alina Pop a cedat, după ce a fost bătută! Tiktokerița a izbucnit în lacrimi: „Eu am fost geloasă” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că în case nu se poate sta
Viața într-unul din cele mai fierbinți orașe din lume. Oamenii dorm pe peroanele de piatră din gări, pentru că... Antena3.ro
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată
Compania Apple a fost dată în judecată de către utilizatori. De ce e acuzată useit
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!”
PSD prezintă soluțiile deblocării crizei politice: „Este nevoie de un pact național!” BZI
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din cauza penelor de curent
Litoralul, lăsat pe întuneric, în vârf de sezon: Hoteluri fără lumină și fără bucătării funcționale, din... Jurnalul
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China
Performanță uriașă pentru România! Rareș Cojoc și Andreea Matei au scris din nou istorie în China Kudika
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug
Ce să ai în portofel de Sfântul Ilie pentru noroc și belșug Redactia.ro
Șoseaua care a inspirat
Șoseaua care a inspirat "Baltagul", redescoperită de turiști. Cât costă o vacanță pe Drumul Talienilor Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur?
Ce se întâmplă când lași copilul să ia decizii singur? DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x