Duminică dimineața, în zona localității Băiești din județul Hunedoara, ultimele 2 vagoane din garnitura unui tren care transporta 120 de călători au deraiat. Imediat, a fost declanşat Planul Roşu de intervenţie şi mobilizate toate instituţiile implicate în gestionarea situaţiei de urgenţă.
Potrivit ISU Hunedoara, având în vedere numărul mare al ocupanților din cele două vagoane, aproximativ 20 de persoane, a fost imediat activat Planul Roșu de Intervenție.
După sosirea la fața locului a echipajelor ISU Hunedoara, pompierii au constat că în urma accidentului a rezultat o singură victimă, cu posibile fracturi la membrele superioare.
După acordarea asistenței medicale de urgență la fața locului, victima va fi transportată la spital.
Totodată, s-au făcut verificări printre călători pentru identificarea și altor persoane cu leziuni în urma accidentului, însă celelalte persoane nu au nevoie de îngrijiri medicale.
Toţi călătorii au fost evacuați şi urmează să fie transportați la Petroșani. La locul intervenției au fost mobilizate patru echipaje de pompieri precum şi echipe ale Poliţiei, Jandarmilor, CFR.
Trenul se deplasa pe ruta Constanța – Arad, potrivit ISU.
Cinci zile de sărbătoare cu petreceri pe toate gusturile, la Antena Stars...