Antena Căutare

Ziua mondială a televiziunii, sub semnul credibilității

Ziua mondială a televiziunii este sărbatorită, în fiecare an, pe 21 noiembrie. Adunarea Generală a Organizațiilor Națiunilor Unite a marcat prin această dată, încă din 1996, impactul tot mai mare pe care televiziunea îl are în societate.

Ziua mondială a televiziunii este sărbătorită, în fiecare an, pe 21 noiembrie. Adunarea Generală a Organizațiilor Națiunilor Unite a marcat prin această dată, încă din 1996, impactul tot mai mare pe care televiziunea îl are în societate.

În România, media timpului petrecut zilnic în fața televizorului este de 5,46 ore, aproape dublu față de media globală de 3 ore, conform Indexului de Consum de Televiziune din Romania*. În materie de conținut, românii consumă predominant știri și divertisment, potrivit aceluiași studiu.

La nivel mondial, televiziunea ajunge zilnic la aproximativ 70% din populația unei țări, la 90% în fiecare săptămână, și aproape la 100% în decurs de o lună*. Studiul “The Global TV Deck” mai notează că televiziunea, în toate formele ei, reprezintă cel mai urmărit conținut video din lume (în medie, 90% ). Chiar și generația tânară, care experimentează cu toate formele de conținut video, își dedică 73% din timpul de vizionare conținutului generat de TV.

Un factor important care contribuie la popularitatea televiziunii este credibilitatea conținutului difuzat. Potrivit studiilor recente realizate de EBU*, 70% din persoanele chestionate în 33 de țări au încredere mai mare în conținutul TV, în timp ce în 11 țări este considerat a fi cel mai de încredere mediu.

Articolul continuă după reclamă

Televiziunile Intact Media Group ajung zilnic, prin programele de divertisment și informație, la peste 9 milioane de români*. Mulțumim tuturor pentru încredere și susținere.

La mulți ani!

Surse

Indexul de Consum de Televiziune din Romania, compania de comunicatii si satelit SES Astra., iulie 2017

„The Global TV Deck” , realizat de The Global TV Group, 2017

EBU avand la baza Eurobarometer 86, EBU Media Intelligence Service, Trust in Media (2017)

Kantar Media, Armadata, national, whole day, ian-oct 2017

Cristina Ciobănașu și Vlad Gherman joacă împreună în “Fructul oprit”. Îi veți urmări în curând într-o super producție se... Au început filmările pentru “Fructul Oprit”, un nou serial, la Antena 1: "Ne-am inspirat dintr-un roman turcesc&quo...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua televiziune chefi.ro
Poftă bună, împreună! - un show live de cooking & lifestyle, de luni până vineri, de la 12.30, la noua...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Ce vezi miercuri seară, 7 octombrie, la Antena 1. De la ce oră începe Asia Express și ce urmează după
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat”
Gabi Bădălău, oprit în trafic de poliție! A fost acuzat că și-a răpit copilul: ”Sunt disperat” Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
"Cerșetorul cu Lexus" din Iași a adunat de la trecători o sumă uriașă în doar 8 ore Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri!
Ce variante de guvern are Luca Niculescu: Totul depinde de decizia PSD de miercuri! BZI
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de apartamente în Elveția
Povestea românului care a cumpărat jumătate din Lugano. De la case de schimb valutar în București la 100 de... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără experienţă
Spania angajează români pentru 3 zile de muncă pe săptămână. Salariile încep de la 1.300 €, fără... Observator
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală
Cum îți influențează mâncarea creierul și sănătatea mintală MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților
5 semne că partenerul tău va fi un tată bun, potrivit experților DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv
Cel mai scump smarthphone Apple deja a nemulțumit utilizatorii. Ce problemă au cu noul dispozitiv UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x