Antena Căutare

Daniel Chiriță, transferat ca în fotbal și în ”Ultimul Trib”! Schimbări uriașe în emisiune

După ce Cameleonii au rămas doar în trei membri, iar Lemurii doar patru, a venit vremea ca în ”Ultimul Trib” să mai rămână doar două echipe. Ca urmare, seara trecută, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, concurenții au aflat că se vor lupta între ei, iar echipa care va ieși pe locul al treilea va fi destrămată.

După ce Cameleonii au rămas doar în trei membri, iar Lemurii doar patru, a venit vremea ca în ”Ultimul Trib” să mai rămână doar două echipe. Ca urmare, seara trecută, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”, concurenții au aflat că se vor lupta între ei, iar echipa care va ieși pe locul al treilea va fi destrămată.

Cel mai important joc al Căpitanilor de până acum i-a adus la start pe Oana Dedeu, din partea Cameleonilor, pe Lemurul Ioana Șulea și pe Mircea Zamfir ca reprezentant al Crocodililor. ”E cea mai mare miză de până acum, în urma acestui joc se jor împărți echipele și din trei triburi vor rămâne doar două”, a spus Alex Filip înainte de jocul în care și-a pus toată baza în Mircea Zamfir.

Aflați de mai multe săptămâni pe insula pustie, având doar 700 de grame de orez pe săptămână și dormind sub cerul liber noapte de noapte, Cameleonii au mărturisit că simt nevoia unor forțe proaspete. ”Dacă Oana ar câștiga duelul Căpitanilor, eu l-aș lua pe Sorin Brotnei sau pe cineva din echipa Lemurilor, sunt mai sociabili și mi se pare că s-au adaptat mai bine”, a spus Silviu Geandră, din partea albaștrilor.

Daniel Chiriță, transferat ca în fotbal și în ”Ultimul Trib”! Schimbări uriașe în emisiune

Articolul continuă după reclamă

Miza i-a determinat pe concurenți să ajungă chiar la ceartă după ce Crocodilii au reclamat faptul că Ioana Șulea s-ar fi folosit de toate piesele vestimentare pentru a ascunde noroiul pe care trebuia să îl transporte apoi pe un traseu cu obstacole până la capăt, unde avea o găleată. La finalul însă, chiar Ioana a fost cea care a cântărit nu mai puțin de 46,900 de kilograme strânse, față de 43,400 kg ale lui Mircea și 38,900 kg cărate de Oana. Astfel, Lemurii au fost cei care au decis noua împărțire a echipelor după dizolvarea echipei albastre.

Echipa galbenă a avut în mână puterea de a alege următoarele echipe și posibilitatea de a alege trei oameni, indiferent dacă aceștia sunt din echipa albastră sau din cea roșie. Oana și Silviu Geandră au fost cei doi Cameleoni aleși de Lemuri pentru a face parte din echipa lor, în timp ce Silviu Mircescu a devenit Crocodil. ”Nu dispar Cameleonii, dar dispare echipa noastră. M-a durut foarte tare alegerea asta”, a mărturisit actorul.

Daniel Chiriță, transferat ca în fotbal și în ”Ultimul Trib”! Schimbări uriașe în emisiune

Astfel, în timp ce Silviu Mircescu a devenit Crocodil, Lemurii au decis în urma consultărilor să ceară un om puternic din echipa adversă. ”Pe parcursul acestui traseu, mai mulți oameni s-au făcut remarcați în echipa roșie, iar în ultimele zile, unul dintre ei a făcut diferența: Chiru, te rog să vii în echipa noastră”, a anunțat Ionuț Iftimoaie, care a stârnit furie în rândul Crocodililor cu alegerea sa. ”Ce nu știe Ionuț este că cel care s-a remarcat, a făcut-o datorită echipei din care face parte, ei cred că au luat omul cheie, dar cheia este în echipă, a spus căpitanul roșu Alex Filip.

Ajunși în noile echipe, Oana Dedeu și Silviu Geandră au fost foarte bine primiți de Lemuri, care au avut grijă în primul rând să îi hrănească, în timp ce Crocodilii încă erau nervoși după pierderea lui Daniel Chiriță. ”Schimbarea asta mi-a amintit de alianța făcută de Lemuri cu Cameleonii. Nu ne-am destabilizat atât de mult pe cât cred ei, am pierdut un bărbat și am primit altul, îl vom ajuta să se integreze pentru că avem nevoie de el”, a spus Alex Filip. Mai mult, după un joc plin de emoții, concurenții au aflat că la prima probă de Teritoriu la care luptă în noua formulă vila de lux nu va mai fi o opțiune, ci satul malgaș va fi de acum înainte cea mai râvnită variantă.

Daniel Chiriță, transferat ca în fotbal și în ”Ultimul Trib”! Schimbări uriașe în emisiune

Pentru jocul de Teritoriu, cele două echipe au refăcut traseul din jocul Căpitanilor în formula completă, iar competiția i-a împins din nou la gesturi extreme pe unii concurenți, iar dacă unii s-au folosit de păr pentru a aduna noroi, Lola și Silviu Mircescu au strâns noroi din baltă și în gură. Efortul lor nu a făcut însă o diferență notabilă, ci Lemurii au fost cei care au câștigat detașat proba. ”Echipa galbenă este în acest moment cea mai puternică. Toți am fost, pe rând, căpitani”, a spus mândră Oana Dedeu, cea care însă a suferit și o accidentare la o mână.

Lovitura pentru toți concurenții a fost însă să afle că jocul restartat îi va lăsa și fără proviziile pe care fiecare le-a strâns cu gândul la zilele grele ce vor urma. Cum se vor adapta noii membri în echipele formate, dar și cum se va descurca noul Lemur Daniel Chiriță în satul malgaș în care nu a mai ajuns până acum, telespectatorii pot afla săptămâna viitoare, de la ora 20.00, la Antena 1, într-o nouă ediție ”Ultimul Trib”.

Jocul s-a schimbat total! O echipă a fost dizolvată, un Teritoriu a dispărut, iar Crocodilii au învățat cum este să pier... Sorin Brotnei, concurentul de la ”Ultimul Trib”, a devenit tătic! Soția lui a născut o fetiță! ...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000
Ce s-a întâmplat cu milionarul acuzat că și-a ascuns al doilea salariu de 1.200.000 AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul și pleca”
Bianca Iotu de la Insula Iubirii a spus cum a aflat că Remi Dobre a înșelat-o în trecut: „Își făcea bagajul... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul: Apartamentele costă și 50.000.000 de $
Clădirea „fier de călcat” din New York e ca nouă, după 7 ani de renovări. Cum arată azi blocul:... Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație bugetară!”
Ilie Bolojan cere Guvernului Luca Niculescu să nu le dea banii magistraților: „O formă de aristocrație... BZI
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță
Vrei să lași casa unui singur copil? Metoda prin care frații nu pot ataca în instanță Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi
Planta roz de la care a pornit o afacere de milioane. Tânărul care a vândut-o are acum 1.000 de comenzi pe zi Observator
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă
Secrețiile vaginale în timpul sarcinii: când sunt normale și când arată o problemă MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă
Back to school pentru mame: cum organizăm mesele familiei fără să renunțăm la dietă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x