Antena Căutare

Daniela Crudu, la capătul puterilor, în "Ultimul Trib"! „Îmi doream să mor, nu mai voiam nimic”

După ce a fost folosită ca monedă de schimb de Lemurii din ”Ultimul Trib” pentru a-și achita pedeapsa primită, Daniela Crudu a ajuns alături de Cameleoni pe insula pustie din Madagascar, iar din prima seară asupra lor s-a abătut o furtună.

Galerie
Cameleonii de la „Ultimul trib” pe insula pustie

După ce a fost folosită ca monedă de schimb de Lemurii din ”Ultimul Trib” pentru a-și achita pedeapsa primită, Daniela Crudu a ajuns alături de Cameleoni pe insula pustie din Madagascar, iar din prima seară asupra lor s-a abătut o furtună.

”Nu am vrut să le dau satisfacție, dar e dureros, m-am implicat și am pus suflet. S-au lepădat de mine. Au spus că sunt o povară... Cu siguranță colegii mei mă vor ajuta, deja se poartă foarte frumos cu mine, mă ajută pentru că văd că nu pot să mă descurc cu mâna asta”, a mărturisit Daniela Crudu după ce a ajuns alături de noua sa echipă pe insula pustie.

Daniela Crudu, la capătul puterilor, în "Ultimul Trib"! „Îmi doream să mor, nu mai voiam nimic”

Articolul continuă după reclamă

Cameleonii de la „Ultimul trib” pe insula pustie

Și când credea că mai rău nu poate, în toiul nopții s-a pornit o ploaie puternică, iar stropii mari au trecut rapid prin frunzele adăpostului lor improvizat.

”Îmi doream să mor, nu mai voiam nimic. După ce că suntem amărâți și vai de capul nostru, ploaie ne mai trebuia... că în rest le aveam pe toate! Toate hainele sunt distruse! N-am mai putut să dormim, nu știam ce să facem, unde să ne ascundem, stăteam cu pelerinele pe noi, ca niște câini eram!”, a povestit Daniela Crudu, care a cedat chiar înainte de următoarea probă de Nominalizare din ”Ultimul trib”, care va putea fi văzută joi, de la 20.00, la Antena 1.

Înapoi la Homepage

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Alatura-te abonatilor AntenaPlay: https://s.a1.ro/GMizvqZ

INSTALEAZA APLICATIILE ANTENAPLAY
Android / 
iOS / Smart TV - Afla daca televizorul tau e compatibil
Like pe  Facebook /  Follow pe Instagram / Subscribe pe YouTube 

Citește și
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute: ”Am rămas cu patru prieteni!”
Ce s-a întâmplat, cu adevărat, la ”Ultimul Trib”! Mircea Zamfir, marele câștigător, detalii neștiute:...
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la soare
Principalul factor care îți îmbătrânește pielea. Specialiștii spun că nu are nicio legătură cu expunerea la... Catine.ro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu  în valoare de 100.000 de euro
Mircea Zamfir este câștigătorul trofeului Ultimul Trib și al marelui premiu în valoare de 100.000 de euro
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va putea fi urmărită
Başak Gümülcinelioğlu revine pe micile ecrane la 4 luni de când a devenit mămică pentru prima oară. Unde va... Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Românul multilateral modern: angajat la STB și TAROM, vânzător de lumânări, dezlegător de blesteme, consultant pe jocuri video, dar și terapeut Reiki
Românul multilateral modern: angajat la STB și TAROM, vânzător de lumânări, dezlegător de blesteme, consultant... Libertatea.ro
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor”
Laurențiu Reghecampf și Corina Caciuc se pregătesc de marele eveniment: „Lucrurile trebuie făcute la timpul lor” AntenaSport
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza decesului și ce au dezvăluit anchetatorii
Tragedie în familia celebrului Martin Short. Katherine, fiica actorului a murit la 42 de ani. Care este cauza... Elle
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci când a auzit
Dana Badea a recunoscut! Costel Biju a fost bărbatul vieții ei! Cum a reacționat „Regele TikTok-ului” atunci... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post
Salată de cartofi cu ceapă roșie și maioneză vegetală, pentru o masă de post HelloTaste.ro
Cazul Rodica Stănoiu: Ancheta și împărțirea averii sunt blocate. Presupusul iubit a fost pozat în compania unei directoare de bancă
Cazul Rodica Stănoiu: Ancheta și împărțirea averii sunt blocate. Presupusul iubit a fost pozat în compania unei... Antena3.ro
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută
Aplicația Anului pe iPhone. Cum funcționează Tiimo și la ce ajută useit
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei!
Ministrul Muncii le dă o veste proastă pensionarilor: Vor pierde 340 de lei! BZI
În perspectiva unui eșec previzibil, Bolojan caută vinovații pentru neîndeplinirea jaloanelor restante din PNRR. Evident, se autoexclude de la responsabilitate
În perspectiva unui eșec previzibil, Bolojan caută vinovații pentru neîndeplinirea jaloanelor restante din PNRR.... Jurnalul
Anca Serea, mândră de fiica ei cea mare. Sarah a fost admisă la o școală de top în Milano
Anca Serea, mândră de fiica ei cea mare. Sarah a fost admisă la o școală de top în Milano Kudika
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli
Lista completă a pensionarilor care primesc majorări. Cine încasează bani în plus și cum se aplică noile reguli Redactia.ro
Cu cât a fost vândută mașina de protocol a fostului președinte Klaus Iohannis. Licitația a pornit de la 1.000€
Cu cât a fost vândută mașina de protocol a fostului președinte Klaus Iohannis. Licitația a pornit de la 1.000€ Observator
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse
Uleiul de porumb: beneficii, proprietăți și efecte adverse MediCOOL
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor
Penne cu pui și ciuperci în sos cremos. Un preparat simplu și hrănitor HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația
Copilul aruncă în jurul său cu obiecte? Iată care este explicația DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar câteva săptămâni
Apple renunță la o tradiție importantă pentru următorul eveniment de lansare. Ce se va întâmpla în doar... UseIT
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post
Cușcuș cu ciuperci sotate și mazăre. Rețetă simplă pentru un prânz savuros, de post Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x