Antena Căutare

Gustarea şcolarilor va fi una mai sănătoasă şi consistentă! Elevii vor avea pe mese, de-acum, legume şi fructe

Elevii vor avea pe mese, de-acum, legume şi fructe, iar în noua lege promulgată azi de preşedintele, Klaus Iohanis, scrie negru pe alb că nici bananele n-ar trebui să lipsească din gustarea elevilor. România face parte dintr-un program european de încurajare a consumului de fructe şi legume în şcoli, până acum, însă, niciun proiect propus în acest sens nu a avut rezultatele aşteptate. Mulţi părinţi se plâng şi acum că laptele şi cornul pe care elevii le primesc zilnic nu doar că nu îi hrănesc, dar unele cazuri îi bagă în spital.
Luni, 05.03.2018, 19:30
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 20. Lăcri are o hemoragie puternică și e internată la cabinet

Logo show Joi, 28.05.2026, 22:10
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 19. Dinu este reținut pentru uciderea lui Mircea

Logo show Joi, 28.05.2026, 21:30
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 19. Ioana și Mihai au făcut dragoste după întâlnire romantică

Logo show Joi, 28.05.2026, 21:07
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 19. Traian îi mărturisește lui Dinu că a împușcat mortal un om

Logo show Joi, 28.05.2026, 20:40
„Îți place să-mi faci nervi!”. Nu rata următorul episod Furnicuțele, de la 17:00, pe Antena 1 și în AntenaPLAY

Logo show Joi, 28.05.2026, 19:01
Furnicuțele 2026. Lucrare de control pentru Tzancă Uraganu! Ce l-a întrebat Denise Rifai

Logo show Joi, 28.05.2026, 19:00
Furnicuțele 2026. Mărturisirea lui Tzancă Uraganu: „De 6 ani nu mă mai ating de substanțe interzise!”

Logo show Joi, 28.05.2026, 18:54
Furnicuțele 2026. Tzancă Uraganu, la proba de echilibru! S-a luptat secundă cu secundă să nu dărâme turnul

Logo show Joi, 28.05.2026, 18:17
Furnicuțele 2026. Pe ce a cheltuit Tzancă Uraganu primii bani câștigați din muzică

Logo show Joi, 28.05.2026, 18:08
Furnicuțele 2026. De ce nu a mai fost Tzancă Uraganu nașul Andei Adam? Explicațiile artistului

Logo show Joi, 28.05.2026, 18:00
Furnicuțele 2026. Anda Adam și soțul ei, surpriză pentru Tzancă Uraganu în platou!

Logo show Joi, 28.05.2026, 17:47
Furnicuțele 2026. De la un puști timid, la fenomenul României! Tzancă Uraganu rupe tăcerea: „Am avut o viață decentă”

Logo show Joi, 28.05.2026, 17:37
x