Antena Căutare

La 12 ani de la aderarea României la Uniunea Europeană, ţara noastră este în faţa celei mai importante misiuni pe care o are în Europa: asigurarea preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene

Urmează şase luni de reuniuni de grad zero, mii de întâlniri oficiale şi decizii cruciale pentru cei peste 500 de milioane de cetăţeni europeni. Maratonul diplomatic fără precedent pentru România începe, astăzi, cu lansarea oficială a Preşedinţiei, la Ateneul Român. Sosirea înalţilor oficiali europeni la Bucureşti aduce şi restricţii în traficul din capitală. Între orele 15:00 şi 23:00, traficul va fi restricţionat în zona Ateneului, pe străzile Benjamin Franklin, Constantin Esarcu şi Nicolae Golescu. De asemenea, poliţiştii rutieri mai anunţă că, începand cu ora 19:30 până la 21:45, traficul rutier şi CEL pietonal va fi restricţionat şi pe strada Episcopiei, dar şi pe Calea Victoriei. Şi în parcările din zonă accesul va fi limitat şi se va face numai pe baza permiselor de acces și a invitațiilor.
Joi, 10.01.2019, 13:11
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 45. Alma îi reproșează mamei sale că se gândește doar la ea! Silvia îi cere iertare și promite să se schimbe

Logo show Joi, 22.10.2026, 23:52
(APLAY) Destine cu parfum de lavandă | Episodul 45. Andrei o cere în căsătorie pe Teodora în drum spre spital! Cei doi își unesc destinele

Logo show Joi, 22.10.2026, 23:20
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 44. Andrei leșină după ce este expus la substanțe toxice! Poliția intervine de urgență: „A fost otrăvit!”

Logo show Joi, 22.10.2026, 22:30
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 45. Vali îl împușcă pe Albert după ce descoperă legătura acestuia cu transportul de substanțe toxice

Logo show Joi, 22.10.2026, 22:24
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 44. Deșeuri toxice? Podișorul încearcă să afle adevărul despre transportul suspect

Logo show Joi, 22.10.2026, 21:50
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 44. Mihai merge la cabana din Lavandă să se împace cu Ioana, dar ea îl alungă: „IEȘI!”

Logo show Joi, 22.10.2026, 21:42
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 43. Dan îl folosește pe Călin ca să o aducă pe Teodora înapoi! Disperată, ea îi cere ajutorul lui Andrei

Logo show Joi, 22.10.2026, 21:30
Destine cu parfum de lavandă | Episodul 43. Alma, furioasă pe mama ei, Silvia, după ce Dan a fost eliberat din închisoare: „Rea și egoistă!”

Logo show Joi, 22.10.2026, 21:07
Furnicuțele 2026. Connect-R, despre cum l-a schimbat fiica sa, Maya! Ce a mărturisit la „Lucrarea de control”

Logo show Joi, 22.10.2026, 19:00
Furnicuțele 2026. Johny Romano, despre întâlnirea cu Connect-R care i-a schimbat viața: „Ne-am înțeles din prima!”

Logo show Joi, 22.10.2026, 18:45
Furnicuțele 2026. Connect-R, recunoscător lui Alex Velea pentru sprijinul oferit în carieră: „Îl consideram competitor”

Logo show Joi, 22.10.2026, 18:30
Furnicuțele 2026. Connect-R și Shift, duel de cultură generală! Cine greșește primește un balon cu apă în cap

Logo show Joi, 22.10.2026, 18:09
x