Antena Căutare

Liderul sirian Bashar al-Assad a returnat Franţei Marea Cruce a Legiunii de Onoare, cu care fusese decorat în 2001

Şi nu oricum, ci prin misiunea diplomatică a României. Un diplomat sirian a predat însemnul distincţiei la ambasada noastră din Damasc, care a fost desemnată de statul francez să îi reprezinte interesele în Siria. Franţa şi-a închis propria ambasadă pe fondul conflictelor militare. Cea mai înaltă decoraţie franceză îi fusese acordată lui Başar al-Assad în timpul unei vizite la Paris, la invitaţia preşedintelui de atunci, Jacques Chirac. Acum câteva zile, surse din anturajul preşedintelui Macron au anunţat iniţierea procedurii de retragere a distincţiei. Liderul sirian nu a aşteptat finalizarea procedurii şi a renunţat el însuşi la Legiunea de Onoare.
Vineri, 20.04.2018, 07:31
Furnicuțele 2026. Cătălin Măruță, întrebare fără ocolișuri pentru Mircea Bravo: „Cum te-au schimbat banii?”

Logo show Vineri, 09.10.2026, 18:58
Furnicuțele 2026. George Tănase, Mircea Bravo și Ionuț Rusu, joc amuzant cu pălării! Cine a reușit să le prindă pe cap

Logo show Vineri, 09.10.2026, 18:30
Furnicuțele 2026. Mioara Popa, mama lui Mircea Bravo, mărturisiri emoționante despre fiul ei: „Sunt extrem de mândră de el!”

Logo show Vineri, 09.10.2026, 18:10
Furnicuțele 2026. Andrei Vereștiuc vorbește despre colaborarea cu Mircea Bravo și prietenia strânsă de aproape un deceniu

Logo show Vineri, 09.10.2026, 18:00
Furnicuțele 2026. Comedie pură cu Tanti Lenuța și Mircea Bravo! Proba distractivă ca la bâlci

Logo show Vineri, 09.10.2026, 17:45
Furnicuțele 2026. Povestea din spatele colaborării dintre Mircea Bravo și Tanti Lenuța

Logo show Vineri, 09.10.2026, 17:30
Furnicuțele 2026. Mircea Bravo vorbește despre cel mai nou film al său, Băiat de milioane

Logo show Vineri, 09.10.2026, 17:13
Mireasa, sezonul 14. Ronaldo este eliminat, după ce Maria a fost salvată de topul publicului!

Logo show Vineri, 09.10.2026, 16:01
Mireasa, sezonul 14. Topul săptămânal! Cine ocupă primul loc în preferințele publicului

Logo show Vineri, 09.10.2026, 15:54
Mireasa, sezonul 14. Ronaldo, în cursa de eliminare! Ce și-au promis el și Irina

Logo show Vineri, 09.10.2026, 15:39
Mireasa, sezonul 14. Va continua povestea de iubire? Maria este convinsă că se potrivește cu Adrian

Logo show Vineri, 09.10.2026, 15:13
Mireasa, sezonul 14. Conflict între doamna Carmen și doamna Flori: ”Este o luptă de control și de putere!”

Logo show Vineri, 09.10.2026, 15:04
x