Antena Căutare

Miracol! Unul dintre cei mai mici bebeluşi veniţi vreodată pe lume a reuşit să supravieţuiască. Cum arată la un anișor!

După ce la naştere avea doar 300 de grame şi nimeni nu-i dădea nicio şansă, unul dintre cei mai mici bebeluşi veniţi vreodată pe lume a câştigat lupta pentru supravieţuire.

După un an de stat prin spitale, a ajuns, în sfârşit, acasă, alături de părinţii săi. S-a recuperat miraculos şi, chiar dacă mai are mici probleme de sănătate, specialiştii sunt convinşi că va duce o viaţă absolut normală. 

Când Nathaniel a venit pe lume, într-un spital din Nebraska, puţini i-au dat şanse. Cu o greutate de doar 340 de grame, era unul dintre cei mai mici prunci născuţi vreodată.

Lupta pentru supravieţuire a început pentru Nathaniel în momentul naşterii. Mama lui a putut ţine sarcina doar 6 luni.

307 zile a petrecut bebeluşul în spital. Dar acum, părinţii sunt fericiţi. Medicii le-au dat permisiunea să îşi aducă, în sfârşit, copilul acasă.

Nathaniel cântăreşte acum 7 kilograme iar părinţii lui spun, în glumă, că e un pic prea bucălat. Mai are unele probleme de sănătatate, aşa că nu este complet decuplat de la aparate. Un dispozitiv special ajută la dezvoltarea plămânilor. Medicii le-au dat însă asigurări părinţilor câ nu va mai dura mult până când copilul nu va mai avea nevoie de niciun aparat şi va duce o viaţă absolut normală.

Vineri, 04.11.2016, 19:43
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Mirela intră cu pistolul în mână și trage spre Victoria: „Îmi pare rău, dar nu am de ales!”

Logo show Joi, 29.10.2026, 23:31
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Veste dureroasă pentru Ionuț după ce se trezește din comă! Ce îi spune medicul

Logo show Joi, 29.10.2026, 23:30
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Miky merge acasă la Alexandru pentru a sta cu Ioan! Cum l-a mințit

Logo show Joi, 29.10.2026, 23:28
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Basty crede că Olimpia este în viață: „Ea trăiește și a continuat să vândă copii!”

Logo show Joi, 29.10.2026, 22:32
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Victoria și Sandra, captive din cauza Olimpiei! Cum plănuiesc să scape

Logo show Joi, 29.10.2026, 22:31
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Bănuielile Anei despre Victoria se intensifică! Ce a discutat cu Tudor

Logo show Joi, 29.10.2026, 22:30
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Ionuț se trezește din comă! Dumi și mama Lena, în culmea bucuriei

Logo show Joi, 29.10.2026, 21:32
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Ce spune Miki despre dispariția lui Ioan: „Nu puteam să-l las acolo!”

Logo show Joi, 29.10.2026, 21:31
Ana, Mi-ai fost scrisă în ADN | Sezonul 3, Episodul 15. Victoria se trezește într-o cameră întunecată, legată cu lanțuri! Ce i-a făcut sora ei geamănă

Logo show Joi, 29.10.2026, 21:30
Furnicuțele 2026. Ce regretă Mirela Retegan la relația cu fiica sa, Maya

Logo show Joi, 29.10.2026, 18:58
Furnicuțele 2026. Mirela Retegan, mărturisiri despre căsnicie: „Am tras lozul necâștigător”

Logo show Joi, 29.10.2026, 18:44
Furnicuțele 2026. Mirela Retegan și Maya, provocate la jocul „Pârtieee!”. Ce au trebuit să facă cu halba de bere?

Logo show Joi, 29.10.2026, 18:40
x