Antena Căutare

A venit, a cântat, a lăsat juriul fără cuvinte! Edina Bodor e "suspectă" de FACTOR X: "Ai faţă de star şi zâmbet de reclamă"

E deşteaptă, foarte talentată, iar la aspectul fizic stă la fel de bine. Ce înseamnă asta? Că Edina Bodor are factorul X!

talentată, iar la aspectul fizic stă la fel de bine. Ce înseamnă asta? Că Edina Bodor are factorul X!

Dani a observat-o din prima secundă în culisele X Factor. "Ai o faţă de actriţă americană. Da, ai faţă de star şi zâmbet de reclamă", i-a spus Oţil.

La cei 18 ani ai săi, Edina Bodor ştie foarte bine ce vrea şi e conştientă că show-ul ăsta reprezintă rampa ei de lansare. "Sper că X Factor o să mă ajute să îmi fac o carieră şi să mă stabilesc în Bucureşti", mărturiseşte concurenta.

Articolul continuă după reclamă

Pentru momentul său din audiţii a ales o piesă veche, dar foarte specială. "Son of a Preacher Man", cântată de Dusty Springfield. Sună minunat din glasul ei!

"Ai avut prezenţă, ai avut atitudine şi ai cântat foarte bine. Bravo!", i-a spus Ştefan Bănică. "Te suspectez de factorul X", recunoaşte şi Delia.

Dar... surpriză! Pe scenă apare profa de canto a Edinei. Cele două improvizează la insistenţele lui Horia Brenciu şi se descurcă de minune!

Atunci lucrurile sunt clare... DA, DA, DA, locul Edinei este aici, pe scenă, în lumina reflectoarelor!

Dani + Tatiana = SĂRUT şi CĂSĂTORIE! Divorţul a venit rapid, imediat după ce tânăra a început să cânte... Dănuț Kozak, un puști abandonat când era mic, a impresionat juriul X Factor...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat această decizie
Ion Ţiriac nu stă la discuţii: îi demolează vila fiului său. Motivul de zeci de milioane pentru care a luat... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat asemănarea cu Răzvan Manea
Prințul Marco de la Insula iubirii a reacționat, după ce a fost comparat cu un alt concurent. Fanii au remarcat... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino asupra vortexului polar
Prima prognoză detaliată pentru iarna viitoare. Unde și cât va ninge în Europa. Ce efect ar putea avea El Nino... Antena3.ro
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea
O colecție rară de jocuri Nintendo a fost descoperită accidental. Ce valoare fantastică ar avea useit
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile
Nicușor Dan, anunțul momentului despre TVA! Președintele a promulgat legea care schimbă regulile BZI
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei”
Reportaj. Ultimii mineri din Valea Jiului, la 500 de metri sub pământ: „Muncim pentru mai puțin de 3.000 de lei” Jurnalul
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august
Horoscopul BANILOR: Ce zodie face un SALT URIAȘ pe 26 august Kudika
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere
Si-a dat DEMISIA din Guvern . Anuntul a venit acum ..Randurile scrise in cerere Redactia.ro
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona
Oraşul care a pus stop jocurilor de noroc. Doar LOTO va mai funcţiona Observator
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum
Beneficiile laptelui de soia: proprietăți și recomandări de consum MediCOOL
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor
De ce nu poți rămâne însărcinată. Răspunsurile specialiștilor DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul
De ce ți se încălzește telefonul atunci când îl încarci. Trucul simplu care îți poate proteja dispozitivul UseIT
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian
Tiramisu cu lămâie și afine. O reinterpretare de sezon a celebrului desert italian Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x