Antena Căutare

De Crăciun, ne colindă Natalia Selegean! În noul videoclip, sexy poliţista de la X Factor apare alături de soţul său

Luna decembrie este cea mai frumoasă perioadă a anului şi datorită colindelor. Cele mai frumoase urări şi emoţii sunt prinse în cântecele dedicate sărbătorilor, iar Natalia Slegean îi întreabă pe români dacă primesc cu colindatul.

Luna decembrie este cea mai frumoasă perioadă a anului şi datorită colindelor. Cele mai frumoase urări şi emoţii sunt prinse în cântecele dedicate sărbătorilor, iar Natalia Slegean îi întreabă pe români dacă primesc cu colindatul.

Artista a lansat primul colind din cariera sa: Un ceas pân` la Crăciun. Poliţista de la X Factor povesteşte că acest colind este cu totul special pentru ea, deoarece este prima dată când îşi scrie singură versurile şi când compune linia melodică. „Recunosc că această perioadă a sărbătorilor de iarnă îmi trezeşte cele mai frumoase sentimente şi amintiri. Pot să spun că prin această piesă îmi deschid sufletul larg în faţa publicului şi a celor care mă urmăresc şi mă transpun alături de ei în atmosfera caldă pe care o putem trăi de Crăciun doar în mijlocul familiei şi a celor dragi”, a declarat Natalia.

„Am scris versurile recent, într-una din zilele în care a început să ningă serios şi s-a făcut mai frig afară... de-acolo a pornit totul; apoi brusc mi s-a făcut dor de casă, am început să mă gândesc la sărbătorile ce au venit deja peste noi şi la faptul că pentru mine Crăciunul înseamnă familie, oameni dragi, colinde, cadouri, zâmbete, bunătăţi pregătite de bunica mea şi cel mai important - bucuria naşterii pruncului Iisus”, a adăugat artista.


„Totul s-a petrecut foarte repede, am reuşit să avem colindul în mai puţin de două săptămâni şi acest lucru s-a întâmplat datorită unor oameni minunaţi cărora le mulţumesc mult: Class Music Studio, Mihaela Cernea şi Alex Toma, Cătălin Andriescu (Laz Production) - realizatorul videoclipului, prietenii de la Trouble Dance Studio care au acceptat să facă parte din acest proiect, conducerea restaurantului "La Nuci" - una din locaţiile filmării videoclipului şi nu în ultimul rând, soţul meu care în afara faptului că m-a sprijit din punct de vedere organizatoric, apare alături de mine, pentru prima dată, şi în videoclip”, a declarat Naty.

Articolul continuă după reclamă

Natalia Selegean este finalista celui de-al doilea sezon X factor, show-ul ce a reprezentat un eveniment foarte important în viaţa artistei. Nati a lansat două single-uri în colaborare cu echipe profesioniste şi mai multe cover-uri. Artista s-a mutat de la Oradea în Bucureşti, unde continuă să lucreze ca poliţistă, dar cea mai mare parte a timpului o acordă muzicii.

De Moş Nicolae, publicul urban s-a uitat la Antena 1! X Factor, lider de audienţă... Miruna Buză, Monica Sannino și R-Twins, primele gânduri după eliminarea de la X Factor...

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță
Cine este Samantha Siqueiros, actrița principală din Velvet: Imperiul Modei. Tot ce nu știai despre actriță Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei ochi!”
Bagă divorț la doar câteva luni de la nuntă: „M-a înșelat cu mai multe femei! Am văzut-o cu proprii mei... AntenaSport
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis public soția lui Cristiano Ronaldo: „Valoarea unei persoane nu poate depinde niciodată de...”
Georgina Rodríguez, mesaj ferm după ce a fost criticată și i s-a reproșat că s-a îngrășat. Ce a transmis... Elle
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un apel: „Să le dea copiilor!”
Tatăl fetiței Mădălinei Apostol, declarații despre gențile furate ale vedetei! Cătălin Grozavu a făcut un... Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini
O parte din blocul din Rahova s-a prăbușit în timpul demolării. Momentul a fost surprins în imagini Antena3.ro
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile
Jocuri PlayStation Plus din septembrie 2026. Ce titluri vor fi disponibile useit
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi făcută la nesfârşit prin creşterea taxelor“
Luca Niculescu, politică total diferită de a predecesorului Ilie Bolojan: „Consolidarea fiscală nu poate fi... BZI
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a ieșit dintr-una din firmele fondate alături de fostul cap al Binomului
Divorț în gruparea generalilor SRI. Florian Coldea, lăsat singur în firma de consultanță. Dumitru Cocoru a... Jurnalul
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la Oscarurile din 1998
Celine Dion are propria păpușă Barbie. Cum arată jucăria inspirată de celebra apariție a artistei la... Kudika
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros
Madalina Apostol s-a filmat inainte sa isi ia viata. Ce spunea intr-un mesaj video despre fiica ei e dureros Redactia.ro
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii
Vitamina care costă 50 de bani şi ar putea încetini îmbătrânirea. Ce doză recomandă specialiştii Observator
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin?
Arată ca un simplu coș în zona intimă, dar poate fi o problemă serioasă. Ce este chistul Bartholin? MediCOOL
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă
Rețete de mâncăruri bogate în fibre pentru o digestie sănătoasă DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică are Michael Dell
Miliardarul care l-a depășit pe Mark Zuckerberg în topul celor mai bogați oameni din lume. Ce avere fantastică... UseIT
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz
Clătite cu pui și ciuperci în sos béchamel, pentru deliciul unei mese de prânz Chefi.ro
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x