Antena Căutare

Horia Brenciu, dispus să facă sacrificii: ”Pe mine mă interesează ca, peste 10 ani, copiii mei să vadă pește în mare”

Pasionat de scufundări și îngrijorat pentru soarta mărilor și oceanelor lumii, juratul ”X Factor” Horia Brenciu este dispus să ia măsuri și să facă sacrificii.

În timp ce organizațiile de mediu atrag atenția asupra efectelor încălzirii globale, dar și a resurselor pe cale de dispariție, Horia Brenciu este pregătit deja să ia măsuri.

Pasionat de scufundări, juratul X Factor, care în urmă cu doar câțiva ani nu era chiar cel mai bun înotător, a reușit între timp să își perfecționeze tehnica și chiar a primit și brevetul de scafandru.

Procesul a fost unul destul de anevoios, dar Horia Brenciu și-a dorit foarte mult această atestare, așa că niciun efort nu a fost prea mare. Apropierea însă de lumea acvatică l-a adus față în față cu o altă realitate, aceea a peștilor pe cale de dispariție.

Articolul continuă după reclamă

Încă o confirmare a primit-o și în timp ce discuta împreună cu un concurent ”X Factor” despre tonul pescuit în exces. ”Tu crezi că peste zece ani va mai rămâne ton în mare?”, a întrebat Horia Brenciu, iar răspunsul negativ primit din partea bucătarului venit tocmai din Filipine pe scena ”X Factor” i-a întărit temerile.

”Pe mine mă interesează ca peste 10 ani, copiii mei să vadă pește în mare. Dacă mi s-ar spune mâine să nu mai mănânc pește pentru că nu mai e în oceanele lumii, eu nu aș mai mânca”, a mărturisit Horia Brenciu.

Ce părere au avut despre acest subiect Delia, Carla’s Dreams și Ștefan Bănică jr, telespectatorii pot afla vineri seara, de la ora 21.15, pe Antena 1, într-o nouă ediție ”X Factor”.

Andreea Maria Lazăr, fostă concurentă X Factor, a scos piesa "Por tu amor". Atenţie, domnilor, "Goddess&q... "E greu să fii soție la 23 de ani". Ana Nica Vacari a pășit cu emoții în fața juraților, dar cu tot sprijinul ...
Google News A1Adaugă-ne ca sursă preferată în Google

Puteți urmări știrile Antena 1 și pe Google News. 📰

Înapoi la Homepage Citește și
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un moment simplu...”
Mesajul transmis de George Radu după ce a câștigat X Factor, sezonul 11. Ce a publicat în mediul online: „Un...
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa, Koru
Jeff Bezos își vinde iahtul în valoare de 500 de milioane de dolari. Ce sumă a cerut miliardarul pentru nava sa,... Catine.ro
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan Bănică i-a rostit numele
Bogdan Mihai l-a convins pe mentorul său că locul lui e în Finala X Factor. Cum a reacționat când Ștefan...
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora
Fiul actriței Gabriela Spanic a împlinit 18 ani. Cum l-a sărbătorit protagonista din La Usurpadora Happy Channel
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul împlinit
Fiul lui Dan Capatos, sportiv de performanță la doar 13 ani. Face sacrificii uriașe pentru a-și vedea visul... DivaHair
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol
Bătaie la Aeroportul Băneasa după un zbor Germania-România: conflict început în avion, continuat la sol Libertatea.ro
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar
Ce avere a lăsat în urmă Gabi Mureşan, decedat la doar 44 de ani. Salariul pe care îl avea ca primar AntenaSport
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai tânără, au surprins o lume întreagă
La 70 de ani, celebrul actor iubește din nou! Imaginile în care apare alături de noua iubită, cu 30 de ani mai... Elle
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată
Pe cine a ales Giulia să-i fie domnișoară de onoare. Claudia, vizibil deranjată Spynews.ro
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…”
Oana Lis continuă să vândă din casă pentru a-și ajuta soțul: ”Avem multe cărți, icoane…” Antenastars.ro
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros
Budincă de chia cu căpșuni proaspete. Rețetă pentru un mic dejun savuros HelloTaste.ro
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe jumătate în afară
Un geam al unui avion Ryanair care zbura spre Munchen s-a spart în timpul zborului. Un pasager a fost tras pe... Antena3.ro
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă
Modelele iPhone care au fost compromise de o breșă de securitate. Ce smartphone-uri se află pe listă useit
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea salarizării!
O nouă lovitură pentru Ilie Bolojan! Curtea Constituțională a decis să elimine o discriminare majoră din Legea... BZI
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru
A apărut al 5-lea contract încheiat de ministerul condus de Pîslaru cu firma înființată de Pîslaru Jurnalul
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste
Spectacol total la Mondial: Franța zboară în semifinale după un meci de poveste Kudika
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert
Alertă aeriană în nordul județului Tulcea după detectarea dronelor la graniță. A fost emis mesaj RO-Alert Redactia.ro
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an
Afacerea cu care Marian a dat lovitura: producţia s-a dublat într-un singur an Observator
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură
Proprietățile medicinale ale ceaiului de anason. Cum te poate ajuta această băutură MediCOOL
Antena 1 | V2
Antena 1 | V2 HelloTaste
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot
FOTO. Mădălina Ghenea a pus furtunul cu apă pe ea și imaginile sunt hot ProSport
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar
Cornel și Bianca Păsat au ANULAT divorțul! IREAL ce s-a întâmplat, cu câteva ore înainte să ajungă la notar CanCan
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult
Cum să-l înveți pe copil să își facă prieteni fără să intervii prea mult DeParinti
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind custodia copilului
Soțul înstrăinat al Siei a făcut o declarație șocantă despre sobrietatea artistei, în plin scandal privind... ZUTV
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale
Google schimbă bara de căutare. Prin ce transformare va trece una dintre cele mai folosite unelte digitale UseIT
Antena 1 | Show
Antena 1 | Show Hello Taste
Abonează-te la newsletter!

Lasă-ne adresa ta de mail și te vom ține la curent zilnic cu cele mai importante știri, astfel încât să nu pierzi nimic niciodată.


x