Raul Eeregep a reuşit să emoţioneze o sală întreagă şi să îi ridice în picioare pe foştii concurenţi. Miruna şi Alexandra au fost impresionate de ultima lui prestaţie de la X Factor.
Emoţiile sunt mai grele, de la minut la minut, iar momentul decisiv se apropie cu paşi repezi. A fost o adevărată revelaţie atât pentru mentorul lui, Delia, cât şi pentru restul spctatorilor, telespectatorilor.
Pe noi ne-a cucerit de la prima apariţie, încă din audiţii, iar ceilalţi juraţi l-au considerat un potenţial câştigător, încă de atunci.
Va reuşi să treacă şi de acest ultim duel, aşa cum a reuşit să pătrundă în sulfetul fanilor?